De Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, pe 10 septembrie, începând cu ora 09.00, un grup de cicliști voluntari vor porni din scuarul Arcului de Triumf într-o cursă prin „inima” capitalei, prin care își vor manifesta solidaritatea față de nevoia de a preveni suicidul, transmite IPN.
Curse similare se vor desfășura concomitent în 40 de țări. Prin această acțiune, participanții vor transmite un mesaj cu privire la nevoia de a avea grijă de cel de alături și nevoia de a cunoaște semnele pe care le poate manifesta o persoană care se gândește la suicid. Cursa va fi urmată, la ora 11.00, de un eveniment de informare pentru copii și maturi, cu sloganul: „Ia-ți un minut să te informezi pentru că ai putea preveni o tragedie”.
Liuba Ceban, fondatoarea Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului, spune că a fost lansată campania de colectare de fonduri „Provocarea 100”. În luna septembrie, se va tinde spre colectarea a 30 de mii de euro pentru ca ulterior, în 100 de localități rurale să fie transmis mesajul necesității prevenirii suicidului. Acești bani vor fi destinați implicit sporirii activității de consiliere gratuită oferită de către Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului.
„Apelul nostru astăzi este să ne ajutați să ajungem în localități, unde suicidul se simte cel mai dureros. Mesajul nostru este ca toți actorii din țară, începând de la Guvern, ambasade, dar și cetățeni, să participe la campanie și să ia în serios nevoia de a susține financiar cauza de prevenire a suicidului”, a spus Liuba Ceban.
Potrivit datelor prezentate la eveniment, în jur de 500 de persoane mor anual prin suicid în Republica Moldova. Din 2012, Linia Verde – 060806623 a susținut emoțional peste 3000 de persoane care au trecut prin situații de criză.