Pe parcursul săptămânii 19-25 septembrie, pe teritoriul ţării vor fi organizate o serie de evenimente pentru a marca Ziua Internaţională a Surzilor. În premieră va fi organizată o cursă auto, dar şi o acţiune de sensibilizare privind problemele cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de auz, transmite IPN.
Directorul executiv al Alianţei InfoNet, Victor Koroli, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că pe 21 septembrie persoanele cu deficienţe de auz vor avea posibilitatea să vizioneze filmul artistic „Arrivederci” al lui Valeriu Jereghi. Pelicula va fi interpretată în limbaj mimico-gestual, după care va fi lansat un spot video „Imposibilul este temporar”, care va fi difuzat în transportul public municipal din Chişinău şi Bălţi. Va mai fi organizat un meci simultan de şah, iar pe 22 septembrie pe o platformă online va avea loc o discuţie cu un expert în medicină care va explica dizabilitatea de auz din perspectivă medicală, care sunt cauzele care duc la surditate, de ce este necesar diagnosticul din perioada timpurie etc. Va fi o discuţie şi cu un expert în pedagogie, care va spune cum are loc procesul de incluziune socială a copiilor cu deficienţe de auz în şcoli.
„Pe 23 septembrie va începe marşul turistic al persoanelor cu dizabilităţi de auz din teritoriu. Acţiunea va avea o componentă deosebită, deoarece persoanele cu deficienţe de auz se vor opri în oraşele importante şi vor depune la Autorităţile Publice Locale demersuri de acces la informaţiile de interes public vizavi de problemele cu care se confruntă. După colectarea răspunsurilor vom cunoaşte cât de pregătite sunt autorităţile să asigure siguranţa persoanelor cu dizabilităţi în cazul unor cataclisme naturale, spre exemplu”, a spus Victor Koroli.
Preşedintele Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Ruslan Lopatiuc, a menţionat că jumătate din participanţii la cursa auto provin din raioanele republicii. „Scopul evenimentului este să spunem societăţii că şi persoanele cu dizabilităţi de auz pot conduce un mijloc de transport şi au nevoie de respect în trafic, deoarece sunt semnalate mai multe cazuri de discriminare. Sloganul acţiunii: „Noi-suntem” vine să promoveze atitudinea nediscriminatorie, accesibilitatea şi incluziunea”, a subliniat Ruslan Lopatiuc.
Prim-vicepreşedinte Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, Natalia Babici, a spus că prin acţiunea de sensibilizare desfăşurată persoanele cu dizabilităţi vor să atragă atenţia la dreptul lor de a nu fi discriminaţi, de a avea acces la informaţie. „Nu cerem milă, cerem egalitate, accesibilitate, incluziune. Vrem să avem acces la educaţie, instruire, avem aceleaşi abilităţi, dar acest drept este lezat chiar de Ministerul Educaţiei”, a spus Natalia Babici.
În acest context, prim vice-preşedinte, Asociaţiei Surzilor a vorbit despre un ordin al Ministerului Educaţiei conform căruia toate instituţiile speciale destinate copiilor cu deficienţe de auz sunt desfiinţate. Problema pe care o sesizează Natalia Babici constă în lipsa în şcolile generale a condiţiilor necesare de predare pentru copii cu deficienţe de auz. Aceasta a adăugat că pe 25 septembrie va avea loc o expoziţie a lucrărilor în lemn confecţionate de persoane cu dizabilităţi, dar şi un eveniment festiv la care vor participa artişti cu dizabilităţi de auz din Ucraina.