logo

Cunoaște candidații din circumscripția ta! Nr. 35: Căușeni, Anenii Noi


https://www.ipn.md/ro/cunoaste-candidatii-din-circumscriptia-ta-nr-35-causeni-anenii-noi-7978_1047104.html

Circumscripția Nr. 35: Căușeni, Anenii Noi cuprinde teritorial orașul Căușeni și alte 18 localități din raionul Căușeni, precum și o localitate din raionul Anenii Noi. Alegătorii își vor da votul la secțiile de votare 35/1-35/35. Câștigător în circumscripția uninominală este desemnat candidatul care acumulează cel mai mare număr de voturi, indiferent de prezența la urne.

Primul în buletinul de vot este candidatul Partidului Democrat, Grigore Repeșciuc, jurist. Este primarul orașului Căușeni din august 2011. Potrivit alege2019.md, Grigore Repeșciuc a câștigat alegerile pentru funcția de primar al orașului Căușeni din postura de candidat independent. În iunie 2014, acesta a aderat la Partidul Democrat din Moldova. Este fost polițist, comisar al orașului Căușeni în perioada 2007-2008 și șef al Unității de Salvatori din raion. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-26 decembrie 2018, candidatul împreună cu soția declară venituri salariale de peste 414 mii de lei, 630 de mii de lei din dividende și 90 de mii de lei din vânzarea unui automobil și aproximativ 64 de mii de lei din pensii și îndemnizații. Familia declară în proprietate trei terenuri agricole, două apartamente, o casă de locuit și cotă parte dintr-un garaj, un autoturism în proprietate și altul în folosință. Candidatul este proprietar a trei SRL-uri.

Al doilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Socialiștilor, Oleg Cuciuc, inginer tehnolog vinificator de profesie. Deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PSRM din 2017. Este membru al Consiliului Republican al PSRM. În urma alegerilor locale din iunie 2015, a devenit consilier raional și consilier orășenesc în Căușeni din partea PSRM. S-a lansat în activitatea politică în 2009, fiind inițial membru al PCRM, iar din 2012 a devenit membru al PSRM. Este acționar al unei Societăți pe Acțiuni aflată în insolvabilitate. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția declară venituri salariale de aproximativ 338 de mii de lei. Deține în proprietate un teren extravilan și unul aflat în circuitul civil, cinci apartamente și trei autoturisme.

Al treilea în buletinul de vot este candidatul Partidului Comuniștilor, Veaceslav Nigai, jurist. Este vicepreședinte al raionului Căușeni din 2012. Potrivit alege2019.md, în perioada decembrie 2006-noiembrie 2012, a activat în calitate de inginer pentru protecția muncii și protecția civilă în cadrul companiei ÎCS „Suvorov-Vin” SRL. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, declară venituri din salariu de peste 224 de mii de lei și aproximativ 137 de mii de lei din pensii și îndemnizații. Familia candidatului deține în proprietate două terenuri pentru construcții, un apartament, un garaj și un automobil.

Al patrulea în buletinul de vot este candidatul Partidului Politic „Șor”, Anatolie Zaremba, manager. Este fost primar al orașului Căușeni. Actualmente consilier orășenesc și consilier raional în Căușeni. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția, declară venituri din pensii de peste 135 de mii de lei. Peste 69 de mii de lei a obținut din înstrăinarea unor bunuri și 9 mii de lei din îndemnizații. Candidatul deține în proprietate un apartament, o casă de locuit, pe care a moștenit-o, și două automobile.

Al cincilea în buletinul de vot este candidatul Blocului electoral Platforma DA PAS, Anton Gamurar, de meserie jurist. Este general-maior de poliție în rezervă. A luptat în războiul de la Nistru. Din 1991 până în 1997, a condus Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția declară venituri din pensii de peste 315 mii de lei. Familia deține în proprietate două terenuri aflate în circuitul civil, unul dintre care cu o valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Al șaselea în buletinul de vot este candidatul Partidului Național Liberal, Ion Calmîc, licențiat în științe economice. Este secretar general al Partidului Național Liberal. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară venituri de peste 214 din salarii. Soția candidatului a obținut circa 60 de mii de lei din îndemnizații. În conturi curente familia peste 3 mii de lei, 2 mii de lei românești. Familia are în proprietate un apartament.

Al șaptelea în buletinul de vot este candidata Partidului Politic „Democrația Acasă”, Zinaida Bolboceanu, pedagog de meserie. Este conferențiar universitar intermediar la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice. Interpretă de muzică populară, Artist al Poporului. Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soțul, declară venituri din salarii de 360 de mii de lei, 40 de mii de lei românești din activități didactice, științifice și de creație și  peste 21 de mii de lei din pensii. Familia are în proprietate două terenuri agricole, unul moștenit, iar celălalt donat. O casă de locuit și un autoturism. În conturi bancare curente 7 mii de lei românești.

În buletinul de vot este și candidata independentă Tamara Ambroci-Ivanov, cadru didactic și psiholog de profesie. Aceasta s-a retras însă din competiția electorală.
–––

Rubrica IPN „Cunoaște candidații din circumscripția ta!” prezintă candidații înregistrați în fiecare circumscripție uninominală, în ordinea înregistrării în buletin.