Cum va rămâne în memoria chişinăuienilor Primarul general de modelul 2003 – 2007. Analiză Info-Prim Neo, EPISODUL IV

Acesta este ultimul episod din seria de analize „Info-Prim Neo” privind prestaţia administraţiei, care pleacă, a capitalei Republicii Moldova. Cele trei anterioare, care pot fi accesate liber în arhiva site-ului www.info-prim.md (din 30 aprilie - www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/04/30&ay=7923 , 2 mai - www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/02&ay=7950 şi 3 mai - www.info-prim.md/?a=10&nD=2007/05/03&ay=7973 ) au prezentat anumite puncte de vedere privind conjunctura politică şi social-economică în care a activat pe parcursul ultimului mandat autoritatea publică deliberativă – „Consiliul municipal Chişinău”. În cele ce urmează vom încerca să creionăm trăsăturile comune şi specifice ale autorităţii publice executive din capitală în aceeaşi perioadă – „Primarul general al mun. Chişinău” cu aparatul său numit „Primăria mun. Chişinău”. Precizăm că Primăria însăşi, conform legislaţiei actuale, nu este un organ administrativ distinct. [Interimatul ca stare permanentă de administrare a capitalei] În patru ani care s-au scurs de la ultimele alegeri locale, în funcţia Primarului general s-au perindat tocmai patru persoane. Este un lucru neprielnic pentru oricare comunitate şi, în mod special, pentru o capitală. Cu toate că persoanele respective au fost foarte diferite şi au reprezentat, în mod direct sau indirect, diferite formaţiuni politice, diferite viziuni şi modele de administrare, diferite căi de instalare în scaun, putem vorbi, totuşi, despre o trăsătură comună pentru întreaga perioadă. Această trăsătură se numeşte Interimat, ca stare de spirit şi mod de administrare. [Interimatul nr.1] Starea de spirit de interimat a fost caracteristică şi celor 2 ani de aflare în funcţie a Primarului ales prin vot general [Serafim Urecheanu]. Se pare că „Arbitrul” meciului politic din capitală, la care ne refeream în unul din episoadele anterioare, tot el şi „Administratorul” stadionului politic „Republica Moldova”, nu i-a putut ierta acestuia victoria în alegerile din 2003 asupra unui protejat deschis. Presiunile la care a fost supus Primarul în perioada de referinţă au purtat un caracter permanent, profund, cu implicarea tuturor pârghiilor posibile, astfel încât acestuia nu i s-a lăsat nici câmp de manevră, nici timp pentru activitate curentă, nici posibilităţi pentru acţiuni strategice, nici mijloace pentru realizarea promisiunilor electorale. Aproape toată perioada, Primarul ales s-a aflat sub presiunea dosarelor penale intentate, în baza cărora lunar dacă nu săptămânal era citat în diferite instanţe ba în calitate de martor, ba în calitate de învinuit. Săptămânal, iar în ultima perioadă de mai multe ori pe săptămână, în cabinetul Primarului intrau anchetatorii şi niciodată nu se ştia dacă vor ieşi singuri sau cu Primarul în cătuşe. Zile şi săptămâni în şir, în curtea Primăriei sau într-o rază de câteva zeci de metri, puteau fi văzute dubiţe tixite nici măcar de poliţişti obişnuiţi, ci de reprezentanţi ai forţelor speciale, echipaţi ca de luptă, uneori cu cagule pe cap. Şi iarăşi niciodată nu se ştia dacă de data asta vor ridica arhiva următorului serviciu municipal cu tot cu şeful acestuia, sau, deja, i-a venit rândul Primarului ales. În acea perioadă a intrat în uzul presei sintagma „vinerea neagră”, pentru că arestările se făceau spre seara zilei de vineri. Nici astăzi opinia publică nu ştie cu exactitate de ce a nu a fost arestat. Nu credem să fi jucat vre-un rol grupul combatanţilor de la Nistru, care şi-a asumat benevol funcţia de bodyguard al Primarului, 24 de ore din 24, pe parcursul mai multor luni. De asemenea nu credem să se fi sinchisit cineva de cei câţiva jurnalişti care mai că făceau de gardă în Primărie în aşteptarea deznodământului. A formulat o versiune anchetatorul Grigore Gorea, de la Centrul pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei, care i-a instrumentat dosarul. A afirmat atunci dar şi mult mai târziu, după ce el personal a făcut luni de puşcărie, că i s-a ordonat să-l aresteze pe Primar cu orice preţ, dar nu a găsit temei legal. Au existat şi alte versiuni. Presingul social-economic, în special prin limitarea bugetului municipal de către structurile guvernamentale, era zilnic acompaniat de cel mediatic. În acest scop, au fost recrutate toate camerele de luat vederi, microfoanele şi peniţele holding-ului de presă al puterii şi afiliate acesteia, menirea cărora era să demonstreze lumii cît de proastă este situaţia de la Chişinău, de parcă în alte localităţi şi în ţară era mai bună. Multă lume gazetărească şi-a făcut onorarii, dar şi carieră publică pe seama Primarului nr. 1, căruia, omeneşte, ar fi trebuit să-i fie recunoscătoare. Dacă, desigur, aici poate fi vorba de omenie, inclusiv pentru că nimeni încă din colegii de breaslă nu şi-a presărat cenuşă pe creştet. Condiţiile expuse mai sus i-au impus Primarului nr. 1 un anumit gen de comportament. În ceea ce a depins doar de el, se poate spune că pe perioada mandatului s-a arătat a fi un jucător destul de iscusit pe arena politică municipală şi chiar pe „stadionul republican”, dacă a reuşit să se opună maşinii totale declanşate împotriva sa. Se pare că nu a fost foarte exagerat calificativul cu care era lăudat, dar şi atacat, de „bun gospodar”. Cunoştea bine situaţia din municipiu, inclusiv în localităţile adiacente capitalei, până la „buruianul necosit din hudiţa cutare”. Avea simţul umorului şi reacţie promptă în schimbul de replici. Aşa şi nu a învăţat să citească texte scrise în prealabil. Paraziţii lingvistici gen „permaMent” i-a adus prejudicii mari de imagine în cercurile mai citite. Nu ne putem pronunţa asupra învinuirilor de corupţie, odată ce nici peste doi ani şi ceva de anchete şi procese judiciare acestea nu au fost dovedite. Putem spune cu siguranţă că a lăsat mână liberă presei municipale, pe care a fondat-o. Dar nu a făcut aproape nimic ca să-i fortifice statutul, inclusiv juridic şi economic. De aceea a fost distrusă. Intuim că a fost genul de administrator care lăsa problemele mari să se coacă. Se apuca de ele doar dacă nu mai puteau fi amânate. Unii îi apreciază trăsătura ca înţelepciune înnăscută, pentru că multe se rezolvă de la sine. Alţii spun despre indecizie la fel de înnăscută, pentru că uneori se dovedea a fi târziu sau fatal de târziu. Nu şi-a înnoit echipa mult timp. Nu a făcut măcar rocade la acelaşi nivel, pentru a „împrospăta sângele” administraţiei municipale. I-a tolerat şi pe cei de care îşi dădea seama că îi aduc prejudicii cântându-i ditirambe, îl vând sau îl vor vinde. Nu a ţinut cont de adevărurile bancului pe care îi plăcea să-l repete: „Există femei care nu îşi înşeală bărbatul. Există femei care îşi înşeală bărbatul de mai multe ori. Dar nu există femei care îşi înşeală bărbatul o singură dată”. Nu a putut valorifica potenţialul dezinteresat al altor membri ai echipei. De fapt, echipa nu a fost tocmai Echipă. Unii interpretează plecarea din Primărie ca trădare, inclusiv foşti amici şi apropiaţi. S-ar putea să aibă dreptate, dar s-ar putea să fie o justificare pentru propria trădare. Alţii consideră că plecarea a eliberat Chişinăul şi chişinăuienii din starea de ostatici ai unor reglări de conturi politice. Toate acestea,dar şi altele, au constituit Interimatul nr. 1. [Interimatul nr.2] Interimatul următor poate fi identificat cu numele lui [Mihai Furtună]. Însă doar pentru câteva zile sau ore cît a fost lăsat să-şi exercite funcţia. Coaliţia PCRM – PPCD l-a debarcat în câteva rânduri, fără a se osteni cu vreo motivare, inclusiv după ce instanţa de judecată a găsit ilegale deciziile CMC de demitere. Ca şi în alte cazuri, motivarea „savantă” a fost oferită din anturajul propriei fracţiuni AMN în proces de descompunere. În memoria unor chişinăuieni a rămas formula despre „pisica ce nu prinde şoareci” atribuită Primarului nr. 2 de unul dintre „ai său”. Corabia AMN naufragia şi fiecare se salva pe socoteala cui credea că este mai rentabil. Primarul nr. 2 a fost un profesionist bun, sârguincios, un bun jucător de echipă şi de culise, a avut gândul aranjat pe policioare, pe care îl formula clar pentru toată lumea. A fost un sufletist. Vorba cântecului: „Om bun ca dânsu-n lume nu-i...”. Una din urările cu ocazie aniversară i-a fost adresată cu semn de întrebare la sfârşit: „Cum încape un om atât de bun într-un funcţionar tot atât de bun?” Se vede că, totuşi, nu se prea împacă în condiţiile actuale ale R. Moldova omul bun cu politica, de altfel, ca şi cu business-ul. Omul bun, de regulă, nu este şi un luptător şi, respectiv, un lider. A lăsat impresia că s-a bucurat când nu a mai fost în centrul atenţiei, chiar dacă se pare că şi el s-a ales cu mai multe dosare, ţinute de multă vreme în stare suspendată. „…Om bun ca dânsu-n lume nu-i, Şi pentru-o vorbă rea ce-i spui, El toată ziulica lui, Munceşte supărat...” [Interimatul nr.3] [Vasile Ursu] a guvernat capitala mai mult, dar s-a purtat ca un calif pentru o oră. Cu mult timp înainte de alegeri a declarat că are deja echipa cu care să meargă după următorul mandat. Se pare că era singurul care nu-şi dădea seama că i s-a rezervat rolul de curăţător de grajd şi îngrijitor de caii, pe care îi va încăleca altcineva. Un tehnician bun, cu experienţă multă, acumulată în mod firesc, pe etape, pe parcursul multor ani şi la funcţii diferite. S-a creat, însă, impresia că povara politică s-a dovedit a-i fi peste puteri. Greutatea unei funcţii atât de înalte l-a schimbat, dacă omul se poate schimba radical la vârsta sa. A pierdut simţul măsurii şi al realităţii, dacă l-a avut, inclusiv la îndeplinirea comenzilor. Se zice că zelul său poate fi explicat prin câteva dosare deschise sau care pot fi redeschise oricând. Spunea tot ce crede, ce gândeşte, ce vede şi ce aude. Se întâmpla ca discursul său la şedinţele operative, cu zeci de funcţionari înalţi în calitate de asistenţă, să ocupe jumătate, chiar şi mai mult din timpul total. Despre calitatea discursului se poate judeca accesând aceeaşi arhiva „Info-Prim Neo” http://info-prim.md/?a=10&nD=2006/08/29&ay=3617 care oferă spicuiri „De la Vasile Ursu cetire...” lansate de Agenţie cu ocazia Zilei limbii materne din anul 2006. Cu părere de rău, sau, poate, spre fericire, pentru limba maternă, frazele sunt intraductibile. Şi-a luat rolul de Primar nr. 3 prea în serios şi i-a fost atribuit alt rol. [Interimatul nr.4] Deşi numele Primarului nr. 4, [Veaceslav Iordan] a fost vehiculat în contextul înlocuirii lui Vasile Ursu cu ceva timp înainte, numirea lui a fost o surpriză, dacă nu chiar un şoc. Aceasta pentru că în paralel se vorbea şi despre persoane cu funcţii mult mai tari, inclusiv despre Premierul Vasile Tarlev. Venirea acestuia la Primărie, înainte de alegeri, s-a discutat în cercuri destul de înalte de oameni informaţi, aproape ca un fapt împlinit. Acest scenariu, chiar dacă realizarea lui ar fi necesitat demisia Guvernului şi numirea altui Guvern, ar fi fost, poate, interpretat mai firesc, dacă e să judecăm după importanţa pe care i-o atribuie capitalei partidul şi coaliţia de guvernământ, decât ceea ce s-a întâmplat în realitate. În comparaţie cu alte nume, dar şi fără comparaţie, este un anonim. Pare un vas închis ermetic, care poate fi, în egală măsură, plin-ochi sau gol-pustiu. Din primele mişcări se arată prudent, până la ridicol. A redus la minim durata şi statutul şedinţelor operative de luni, de modelul cărora nu s-a atins nici unul din predecesorii săi interimari. Le-a transformat într-o ceremonie oficială şi pustie de prezentare de către funcţionarii municipali a rapoartelor scrise din timp. El însuşi îşi citeşte sârguincios textul scenariului scris, se pare, de altcineva, de regulă, fără a ridica ochii din foaie, fără a-şi face notiţe pe marginea celor ce i se raportează de la tribună. De multe ori, precizările pe care le face sau indicaţiile care le dă după audierea rapoartelor, nu au vreo legătură cu acestea. De multe ori trezeşte asocieri cu bancul despre Brejnev, care, la o întâlnire de nivel înalt, o numea insistent Margaret Thatcher pe Indira Gandhi, sau invers. Asistenţilor, care şi-au permis să-l corecteze, le-a replicat: „Văd, dar aşa scrie în text”. Acestea sunt primele aparenţe, dar se ştie că acestea de multe ori sunt amăgitoare. Se mai ştie că Leonid Ilici Brejnev a guvernat mai mult decât aproape toţi ţarii ruşi şi sovietici. Din aceste şi alte considerente, Primarul nr. 4 nu poate fi tratat cu zeflemea, cu indiferenţă sau, cu atât mai mult, cu superioritate. În special, în cadrul campaniei electorale actuale, care va servi obiect de studiu pentru alte analize Info-Prim Neo.