logo

Cum recunoşti un copil exploatat sexual, psiholog


https://www.ipn.md/ro/cum-recunosti-un-copil-exploatat-sexual-psiholog-7967_1077460.html

Dacă copilul devine secretos față de ceea ce face online, este preocupat să fie online tot timpul sau este furios dacă i se interzice accesul la Internet – sunt lucruri care ar trebui să-l pună în gardă pe părinte. Un astfel de comportament ar putea fi semn că acest copil este victima unui exploatator sexual din mediul online. Părintele trebuie să se îngrijoreze și atunci când copilul este sunat de persoane necunoscute sau când face sunete la numere necunoscute, când primește cadouri, mesaje de la persoane străine, când se retrage de la familie şi părinţi sau închide calculatorul când adulţii intră în cameră. Sunt atenţionări ale psihologului Tatiana Buianina, făcute în cadrul evenimentului „Anti-Trafficking Hackathon”, organizat de Generația NIKA” și „Yep!Moldova”, în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova, transmite IPN.

Experta a precizat și care sunt comportamentele riscante online. Este vorba de postarea informaţiei personale, interacţionarea cu străini, acceptarea în lista de prieteni a persoanelor necunoscute, vizitarea paginilor interzise şi discuţiile despre sex cu străinii.

Cu referire la cine sunt abuzatorii şi cum arată, Tatiana Buianina subliniază că abuzatorul online are viaţă socială, este bine integrat, de obicei este îngrijit, este un cetăţean care respectă legea. Este adult, 22-35 de ani, de cele mai multe ori este bărbat, foloseşte poziţia socială pentru a elimina suspiciunile, poate avansa până la poziţii foarte înalte în societate. În timp ce activează, urmăreşte copiii şi frecvent se implică în profesii care presupun interacţiuni cu copiii.

Ana Revenco, președintă a Centrului Internațional „La Strada”, a prezentat două cazuri de exploatare sexuală a copiilor, din zecile care au fost asistate de echipa Centrului în ultimele 12 luni. În primul caz este vorba despre o adolescentă care încă nu a atins vârsta 15 ani. Aceasta face cunoştinţă cu un băiat pe Facebook, care încă nu are 18 ani. După două săptămâni de comunicare activă, fac schimb de fotografii. Ulterior, el o roagă sa-i trimită fotografii în care apare parţial dezgolită, ea expediază. După, băiatul insistă cu video, fata refuză, este ameninţată că fotografiile vor ajunge la prieteni şi că, dacă vrea s-o lase în pace, trebuie să se întâlnească şi să facă sex. Pentru a evita acest lucru, fata acceptă să facă un live, după primul live i se cere altul. Presată de situaţie, fata scrie unui consultant al Centrului şi acceptă asistenţa.

În alt caz, unei fete de 8 ani tata îi spune că vor avea un joc deosebit şi secret, o va învăța cum să crească o femeie frumoasă şi dorită. Activitatea sexuală continuă până la 13 ani, când tata se supără ca fata iese la întâlnire cu un băiat. Fata începe să îşi pună întrebări. Peste un an, tatăl este reţinut de poliţie pentru producerea şi distribuirea materialelor cu caracter sexual faţă de copii.

Artur Degteariov, șef al Secției nr.3 a Direcției investigații
infracțiuni informatice, Inspectoratul Național de Investigație al IGP, pune că se atestă trei tendinţe ale fenomenului de pornografie infantilă, abuz şi exploatare sexuală online a copiilor. Este vorba de ademenirea minorilor în scopuri sexuale, în special prin intermediul reţelelor de socializare şi a aplicaţiilor de mesagerie. Abuzatorii întră în încrederea copiilor în vederea obţinerii imaginilor video ale acestora sau întâlniri în mediul real. O altă tendinţă este hărţuirea sexuală online, când infractorii obţin informaţii foto sau video ale victimelor minore prin manipulare, după care le ameninţă cu răspândirea acestora şi impun victimele la realizarea altor acțiuni cu caracter sexual. Cea din urmă este răspândirea pornografiei infantile prin intermediul reţelelor de schimb de fişiere şi reţelelor de socializare. Expertul insistă pe instruirea copiilor privind siguranţa online, găsirea soluţiilor de navigare în securitate pentru reţelele sociale destinate copiilor şi controlul parental.

„Generația NIKA” și „Yep!Moldova”, în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova organizează în perioada 6-8 noiembrie 2020 evenimentul „Anti-Trafficking Hackathon”. Acesta este o premieră la nivel regional și își propune să ofere instrumente inovatoare pentru prevenirea și combaterea exploatării sexuale a copiilor, inclusiv online. Cei interesaţi sunt invitaţi să participe la sesiunea finală de prezentare a soluțiilor dezvoltate, care va avea loc duminică, 8 noiembrie, ora 15.00.