logo

Cultivarea cânepii industriale va ajuta agricultorii aflați în impas, Ion Rață


https://www.ipn.md/ro/cultivarea-canepii-industriale-va-ajuta-agricultorii-aflati-in-impas-7967_1106558.html

Președintele Asociației Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă din Republica Moldova, Ion Rață, susține că legalizarea cultivării cânepii industriale ar avea foarte multe beneficii pentru economia națională, dar și pentru agricultorii, care s-au pomenit într-o situație dezastruoasă. Aceștia și-ar diversifica activitatea, iar astfel ar putea ieși din gaura financiară în care s-au pomenit. Cânepa are multiple posibilități de prelucrare și nu mai există altă plantă din care să se facă și medicament, și cosmetică, și produse agroalimentare, uleiuri, fibre, sau materiale de construcție, afirmă Ion Rață.

Într-o conferință de presă la IPN, Ion Rață a îndemnat autoritățile să legalizeze cultivarea și prelucrarea cânepii, așa cum se întâmplă în foarte multe țări. Potrivit lui, cânepa industrială trebuie să fie așezată la locul ei bine meritat în domeniul agricol. Exemplul României, care cultivă această plantă deja de 11 ani, este bun de urmat.

Ion Rață s-a referit la proiectul moldo-român de tehnologizare și modernizare „Procesarea Cânepii Industriale pe ambele maluri ale Prutului”. „Acest proiect este coordonat cu prietenii noștri, cu colegii noștri din România, care cultivă deja de mulți ani această plantă. Deja de 11 ani, în România este cultivată această plantă, care este foarte bună și din punct de vedere financiar, și din punct de vedere biologic”, a notat președintele asociației.

Președintele Asociației Cultivatorilor de Plante Aromatice și Medicinale din Republica Moldova AROMEDA, profesorul Victor Melnic, a declarat că agricultorii sunt pregătiți pentru implementarea unor tehnologii performate de cultivare. „Cele mai mari asociații din Republica Moldova, cu un număr impunător de agricultori, vrem să aducem atât organelor legale, cât și populației mesajul agricultorilor că ei vor și știu a cultiva. Lor nu le trebuie nimic, nici bani, nimic, dar dați-le voie să cultive și să lupte cu toate provocările care sunt și să câștige bani”, a mai spus Victor Melnic.

Alexandru Bădărău, de la Asociația Fermierilor, a declarat că toate plantele rezistente la secetă sunt bune de crescut în Republica Moldova, mai ales cele care aduc un beneficiu economic sporit și o valoare adăugată înaltă. „Fermierii, în situația de astăzi, caută orice soluție care le-ar putea permite ca afacerea, cât de cât, să reziste la noile condiții de climă, pe care nu le poate controla nimeni – nici Guvernul, nici agricultorii. Unica soluție pentru fermieri este implementarea și cultivarea de noi soiuri sau culturi care să fie rezistente la aceste temperaturi înalte”, a mai spus Alexandru Bădărău.

Notă: Conferința de presă s-a desfășurat în cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei conferințe nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.