Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a venit cu mai multe solicitări către Procuratura Generală. Mai exact, instituției i s-a cerut să investigheze cazurile de utilizare a companiilor din sectorul de asigurări și a conturilor bancare ale acestora în activități de creditare și procese de privatizare ale activelor statului conectate la grupuri de interese și implicate în alte fraude investigate. De asemenea, să investigheze deciziile Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) care au dus la gestionarea ineficientă a activelor unor companii de asigurări și tranzacțiile suspecte ale companiei Moldasig pe toată perioada, inclusiv 2008-2014. Despre aceasta a comunicat președintele țării, Maia Sandu, după ce a convocat Consiliul Suprem de Securitate, transmite IPN.
„Am discutat mai multe ore despre problemele din sectorul asigurărilor. Schemele puse la cale de anumite grupuri de interese, controlate de Plahotniuc, Șor și Platon, care se derulează de mai mulți ani, pun în pericol banii cetățenilor, creează riscuri majore pentru sectorul asigurărilor, dar și pentru bugetul statului. Unele din aceste scheme au fost posibile din cauza deciziilor proaste ale instituțiilor de reglementare, altele - din cauza deciziilor dubioase ale judecătorilor. În lipsa unor acțiuni prompte din partea organelor de drept în cazul actelor de corupție, dar și a inacțiunii Parlamentului în raport cu membrii Consiliului CNPF, atacurile raider continuă”, a scris pe pagina sa de Facebook președinta.
Maia Sandu a adăugat că în cadrul ședinței a fost abordat și subiectul ce ține de exportul grâului. Președinta a cerut extinderea restricției la exportul grâului din rezerva de stat, „pentru a nu admite creșterea prețurilor la produse de panificație pentru categoriile de cetățeni cu venituri mici”.
Anterior, Guvernul a interzis exportul de grâu din rezerva de stat, până pe 12 aprilie inclusiv. Decizia a fost luată unanim de Cabinetul de Miniștri, în seara zilei de 30 martie. Mai devreme, în aceeași zi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), Maia Sandu a solicitat Guvernului să impună restricții temporare privind exportul de grâu din rezervele de stat. Maia Sandu a invocat atunci eventualele riscuri ce țin de secetă și influențarea securității alimentare, precum și eventualitatea creșterii prețurilor la produsele de panificație.