Consiliul Superior al Magistraturii a avizat pozitiv proiectul Ministerului Justiţiei, privind lichidarea Curţii de Apel Bender.
Ministerul Justiţiei a propus lichidarea instanţei din considerentul că volumul de lucru la nivelul curţilor de apel variază considerabil. Potrivit autorilor proiectului, volumul de lucru al Curţii de Apel Bender este de 3 ori mai mic decât la alte curţi, iar în cazul dosarelor de recurs – de peste 4 ori mai mic.
Şefa Aparatului CSM, Ioana Chironeţ, a menţionat pentru IPN că CSM a venit cu mai multe propuneri privind transferul judecătorilor şi clădirea instanţei. Acestea vor fi făcute publice în câteva zile, pe siteul oficial al CSM.
Proiectul urmează să fie examinat de către Guvern, iar apoi de Parlament.