logo

CSM îl va propune pe Ion Druță la funcția de președinte al CSJ


https://www.ipn.md/ro/csm-il-va-propune-pe-ion-druta-la-functia-de-presedinte-al-csj-7967_1041326.html

Consiliul Superior al Magistraturii va propune Parlamentului candidatura judecătorului Ion Druță la funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție, transmite IPN.

Candidatura lui Ion Druță a fost unica înscrisă în concurs, iar ca urmare a examinării în ședința de miercuri, 25 aprilie, membrii CSM au aprobat-o. Răspunzând la întrebările membrilor Consiliului, magistratul a declarat că are toate capacitățile să exercite această funcție, de aceea și-a înaintat dosarul.

Ca să-și poată exercita atribuțiile de președinte al CSJ, Ion Druță trebuie să obțină și votul Parlamentului. Mandatul președintelui Curții Supreme de Justiție este de patru ani.

Funcția de președinte al Curții Supreme a rămas vacantă după ce Mihai Poalelungi și-a dat demisia, fiind numit la începutul lunii martie judecător și președinte al Curții Constituționale.