Consiliul Superior al Magistraturii are un nou președinte interimar. Este vorba despre Sergiu Caraman, ales în această funcție la ședința de marți a CSM. În aceeași ședință a fost aprobată demisia Ninei Cernat din funcția de președinte interimar al Consiliului, transmite IPN.
Ion Guzun și Vasile Șchiopu au acumulat câte 4 voturi. În condițiile parității de voturi, a fost propusă candidatura lui Sergiu Caraman, pentru care au votat 7 membri ai Consiliului.
Interimatul va fi asigurat până în momentul în care va fi desemnat un nou președinte. Potrivit legislației, președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales prin vot secret, pentru o perioadă de doi ani, cu votul majorității membrilor Consiliului și își exercită activitatea pe bază permanentă.