Consiliului Superior al Magistraturii are patru membri noi, din rândul profesorilor titulari de drept. Este vorba despre Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Elena Belei, Valentina Coptileț și Ion Crețu. Numirea acestora a fost aprobată astăzi, 17 martie, de Parlament, transmite IPN.
Președintele Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Vladimir Bolea, a precizat că la concurs și-au depus dosarele 18 candidați, fiind admiși 17. Un candidat nu a fost eligibil pentru că nu a avut setul de acte complet și nu și-a prezentat viziunea asupra CSM. Pe 13 martie, Comisia a organizat concursul, iar cei patru candidați învingători au fost selectați în baza punctajului acumulat.
Deputatul Adrian Candu, președintele Grupului Pro Moldova, a remarcat că regulile concursului au fost schimbate în timpul desfășurării acestuia. Și anume, a fost schimbată componența comisiei în timpul conscursului, iar opoziția nu a fost în niciun fel prezentă la acesta.
Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, socialiștii au schimbat regulamentul în așa fel încât președintele CSM să poată fi ales din rândul profesorilor titulari de drept. Asfel s-a „împărțit” și funcția de președinte al CSM, a menționat parlamentarul.
Grigore Novac, deputat PSRM, a remarcat că că mai multe ONG-uri au salutat candidaturile celor patru membri noi membri ai CSM.
Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Elena Belei, Valentina Coptileț și Ion Crețu nu au fost prezenți în sala Parlamentului, astfel că deputații nu le-au putut pune întrebări.
Pro Moldova, PAS și Partidul Politic Șor nu au participat la vot.