CSJ a respins recursul NIT
https://www.ipn.md/ro/csj-a-respins-recursul-nit-7965_997610.html
Curea Supremă de Justiţie a respins recursul postului privat de televiziune NIT, care a cerut suspendarea, până la examinarea în fond a cauzei, a deciziei CCA de retragere a licenţei. Partidul Comuniştilor a calificat această decizie drept o mare provocare politică, care contravine nu numai cadrului legal, ci şi tuturor principiilor unui stat de drept, transmite Info-Prim Neo.
Într-un comunicat de presă al PCRM se menţionează că instanţele de judecată examinează absolut tendenţios litigiul legat de NIT, tărăgănează procesul, adoptă decizii fără nicio argumentare juridică şi total neîntemeiate. „Este evident că presiunea politică asupra acestui litigiu este una enormă, atât de mare încât acei judecători care examinează dosarul au uitat cu desăvârşire despre onoare, demnitate şi profesionalism”, se spune în comunicat.
Potrivit PCRM, retrăgând licenţa NIT şi executând imediat această decizie, guvernarea a mizat pe faptul că opoziţia nu va fi în stare să scoată în stradă mii de oameni la 1 şi 9 mai. „În pofida acestor presiuni enorme şi a vidului informaţional, în stradă oricum au ieşit zeci de mii de persoane care au demonstrat o poziţie civică veritabilă faţă de fărădelegile actualei puteri şi aşa va fi şi mai departe”, se mai menţionează în comunicat.
PCRM susţine că această sfidare a legii va fi contestată la CEDO.
Pe 5 aprilie CCA a decis retragerea licenţei NIT pentru încălcarea de lungă durată a principiului pluralismului de opinie.