logo

CSJ a redus pedepsele fraţilor Levinţa


https://www.ipn.md/ro/csj-a-redus-pedepsele-fratilor-levinta-7967_1005047.html

La patru ani şi jumătate după condamnarea Republicii Moldova la CEDO în cauza „Levinţa contra Moldovei”, rejudecarea dosarului la nivel naţional a fost finalizată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, termenul de executare a pedepselor aplicate fraţilor Levinţa s-a redus cu 2 luni pentru fiecare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, Vitalie Levinţa a fost condamnat la 15 ani şi 10 luni de detenţie, iar Pavel Levinţa la 14 ani şi 10 luni, cu executarea pedepselor în penitenciare de tip închis.

Procurorii i-au acuzat pe fraţii Levinţa că, în perioada 1998 – 2000, au fost complici la săvârşirea unor omoruri şi tentative de omor, privare ilegală de libertate, păstrare de arme şi muniţii, dar şi pentru apartenenţă la organizaţii criminale.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.