 |
|
| Dionis Cenușa, Columnist principal | |
Mobilizarea militară rusă la frontiera ucraineană, combinată cu exercițiile militare ruso-bieloruse și sutele de încălcări ale armistițiului de încetare a focului de către administrațiile teritoriilor separatiste ucrainene (OSCE, Februarie 2022), țin în alertă maximă Kievul. Îngrijorările Ucrainei sunt valide, chiar și după ce liderul rus Vladimir Putin a semnat documentele pentru recunoașterea celor două regiuni separatiste ucrainene din Luhansk și Donețk (RBC, Februarie 2022). Pe plan politico-diplomatic, militar și financiar, Occidentul se poziționează de partea Ucrainei. Totodată, sunt depuse eforturi pentru a aduce Rusia la masa de negocieri pentru a preveni declanșarea unui război ruso-ucrainean convențional. Refuzul Moscovei de a accepta soluțiile pașnice de depășire a crizei indică asupra unor intenții strict dușmănoase față de vecinul său.
Din setul de scenarii pe care Rusia intenționa să le pună în aplicare în Ucraina ieșeau în evidență câteva. În primul rând, partea rusă opta pentru revigorarea implementării Acordurilor de la Minsk, cu scopul “federalizării” Ucrainei. Putin vroia să folosească intervenția Franței și Germaniei pentru a exercita presiuni asupra Kievului. Dat fiind faptul că acest scenariu s-a soldat cu eșec, Rusia a decis folosirea “precedentului kosovar” pentru a justifica recunoașterea independenței regiunilor separatiste. Deja exista votul favorabil în Duma de stat, iar propaganda rusească pedala intens narațiunea total falsă despre un așa-zis “genocid” (Kremlin, Februarie 2022), ce ar fi fost comis împotriva vorbitorilor de limbă rusă din regiunile separatiste (unde peste 700 mii de persoane deja au dobândit cetățenia rusă). Anume în baza acestui scenariu și reieșind din solicitările membrilor Consiliului Național de Securitate al Rusiei, în frunte cu Vladimir Putin (Kremlin.ru, Februarie 2022), cel din urmă a ales să recunoască independența regiunilor separatiste. Alte scenarii discutate pe larg, precum realizarea proiectului Novorossia, unind Donbasul, Crimeea și regiunea transnistreană (Moldova) cu teritoriul rusesc, a fost abandonat. Un asemenea scenariu ar fi fost extrem de costisitor pentru Rusia. Chiar și precedentul kosovar ar putut fi sacrificat de Rusia, dacă NATO închidea ușa pentru Ucraina, acceptând scenariul “finlandizării”. În orice scenariu, pe lângă blocarea extinderii NATO, Moscova are nevoie de “federalizarea” Ucrainei, cu pârghii de influență asupra Kievului prin intermediul regimurilor separatiste din Donbas.
Recunoașterea independenței regiunilor separatiste sau “scenariul Kosovo” devine scenariul principal cu care operează Kremlinul. Acesta i-ar permite Rusiei să complice accesul Ucrainei la NATO în cazul materializării. Or, cazul ucrainean va fi mult mai greu de promovat printre statele NATO pentru a obține unanimitate, chiar dacă Kievul reușește să îndeplinească condițiile de aderare. Același scenariu poate fi folosit de Rusia pentru a crea un nou context pentru negocierile dintre Ucraina și regiunile separatiste, care să înlocuiască Acordurile de la Minsk. În consecință, ar dispărea condiția principală pentru menținerea sancțiunilor UE, în prezent legate de implementarea Acordurilor de către Moscova.
Varietatea de scenarii deja în aplicare și altele încă posibile, pe care Rusia le pune la cale, denotă cât de importantă este asigurarea unei solidarități constante și tangibile în raport cu Ucraina. Din aceleași considerente, apelurile Kievului legate de folosirea sancțiunilor preventive, obținerea unor garanții de securitate și accesarea asistenței financiare fără condiționalitate necesită atenție serioasă și înțelegere maximală din partea partenerilor occidentali.
Sancțiuni preventive, nu “post-factum”
Atitudinea oficialilor ucraineni în privința sancțiunilor anti-rusești este categorică. Ucraina consideră că acțiunile de destabilizare puse în aplicare de către partea rusă sunt suficiente pentru a justifica declanșarea sancțiunilor. Interesul strategic al Occidentului este însă de a evita agravarea securității regionale, considerând sancțiunile drept măsură de ultimă instanță. Această abordare nu găsește înțelegere la Kiev și este exploatată abil de Moscova, care vrea să extragă beneficii geopolitice din poziția constructivă a diplomației occidentale.
Prin vocea președintelui Volodymyr Zelensky, Kievul îndeamnă partenerii occidentali să introducă sancțiunile fără să aștepte materializarea scenariilor negative, în convingerea că sancțiunile vor descuraja agresiunea rusă. Partea ucraineană vede puțin sens în sancțiuni post-factum, în condițiile în care partenerii occidentali au dovezi despre un război iminent. Tot Zelensky lasă de înțeles că dacă sancțiunile nu sunt aplicate preventiv, atunci acestea ar trebui să fie măcar publicate pentru a spori presiunea asupra Rusiei. Deocamdată, lista sancțiunilor concrete este coordonată între SUA și UE, împreună cu unele state din G7. Se refuză publicarea sancțiunilor pentru a asigura un avantaj strategic împotriva Moscovei. Până acum, Marea Britanie a făcut publică legislația revizuită privind sancțiunile, care extinde categoriile de actori ruși, adăugând inclusiv elitele oligarhice (Reuters, Ianuarie 2022), și specifică domeniile strategice (sistemul bancar, exporturile de tehnologii, industria extractivă de petrol și gaze, etc.). Pe lângă costurile economice ale sancțiunilor, Occidentul avertizează Rusia cu o lovitură gravă pentru prestigiul acesteia pe scena internațională, care o poate converti într-un “pariah global”. Reputația Rusiei face parte din sensibilitățile majore ale lui Putin.
Deocamdată, solicitarea Ucrainei pe marginea sancțiunilor nu găsește susținere în rândul aliaților din câteva raționamente. Occidentul consideră că exprimarea voinței politice privind aplicarea sancțiunilor deja constituie exercitarea unei presiuni. De asemenea, pentru a aplica sancțiuni este necesară unanimitate, care nu este univocă în două domenii critice - deconectarea Rusiei de la sistemul informațional de tranzacții financiare internaționale (SWIFT) și sancționarea sectorului energetic. Acest lucru se datorează expunerii sectorului financiar european, în principal din Austria, Italia, Franța și Olanda, care creditează economia rusă cu zeci de miliarde de euro (Euronews, Februarie 2022). Situația din sectorul energetic necesită de asemenea atenție chirurgicală din partea UE. Dependența majoră față de gazul rusesc (40% din importurile UE) poate fi soluționată doar pe termen lung (Comisia Europeană, Februarie 2022), iar state UE, precum Italia, se opun sancțiunilor în domeniul energetic. Asemenea opoziție este determinată inclusiv de criza de pe piața gazelor, care încă nu este depășită. Sectoarele sancționabile unde se pare că Occidentul denotă coeziune constituie sectorul bancar și exportul de tehnologii. Cu toate acestea, în domeniul accesului la tehnologiile occidentale, autoritățile ruse deja au anunțat că încep procesul de diversificare și substituire a importului de produse tehnologice pentru consum industrial și civil (Kommersant, Februarie 2022).
Anterior, regimul de la Moscova a reorientat banii publici pentru a acoperi costurile de adaptare după restricționarea importului de produse agro-alimentare occidentale în 2014, eliminând competiția occidentală și instituind capacități de producție locală. Același comportament va urma și în cazul noilor sancțiuni, dar deja în sectoare care implică sofisticare tehnologică și, respectiv, investiții publice majore. Un asemenea scenariu ar putea beneficia elitele cleptocrate din jurul lui Putin. Cele din urmă deja au declarat că sancțiunile occidentale sunt iminente (RBC, Februarie 2022), iar Ucraina ar fi folosită drept pretext pentru a frâna progresul economic al Rusiei. Astfel, Moscova își pregătește publicul pentru eventualele sancțiuni, iar, indirect, admite că acestea nu pot împiedica agresiunea împotriva Ucrainei.
În contextul „scenariului kosovar”, deja în plin proces de materializare, apare o necesitate urgentă de a extinde sancțiunile occidentale. În prezent, acestea sunt legate doar de agresiunea militară, nu și de eventualitatea în care Rusia se decide să recunoască independența regiunilor separatiste.
Garanții de securitate pentru Ucraina
O altă solicitare majoră formulată de partea ucraineană ține de garanțiile de securitate. Pe acest tărâm, Kievul este în căutarea unor propuneri concrete din partea SUA și NATO privind parcursul de aderare la NATO. În lumina agresiunii ruse cu care Ucraina se confruntă din 2014 încoace, statutul de stat neutru nu constituie opțiunea viabilă pentru păstrarea suveranității și integrității sale teritoriale. Din acest considerent, oficialii ucraineni vor o demonstrație practică a principiului “ușilor deschise”, cu un calendar concret de aderare.
Deși NATO este deschisă pentru Ucraina (și Georgia), contrar opoziției Moscovei, atât SUA, cât și Franța sau Germania nu sunt pregătite să stabilească termenii viitoarei lărgiri a NATO spre Est într-un viitor apropiat. În contextul acestui blocaj, guvernarea de la Kiev se pare că dezvoltă idei noi pentru a cere angajamente de securitate de la comunitatea internațională. Astfel, în cadrul Conferinței de Securitate de la München, Zelensky a declarat că odată ce Rusia nu respectă prevederile Memorandumului de la Budapesta din 1994, din care a rezultat deposedarea Ucrainei de potențialul său nuclear în schimbul garanțiilor de securitate, acest aranjament poate fi desființat (RBC, Februarie 2022). E prematur de afirmat că prin asemenea demers oficialii ucraineni anunță vreun interes serios față de dezvoltarea unor capacități nucleare pentru a descuraja comportamentul războinic al Rusiei. Totodată, este cert faptul că acest demers nu poate să fie trecut cu vedere în capitalele occidentale, care, în vederea prevenirii agravării situației, trebuie să găsească alternative ce servesc securității ucrainene și, totodată, diminuează sursele de agresiune rusă.
Activarea mecanismului european de protecție civilă la solicitarea Ucrainei este o contribuție valoroasă în sprijinirea guvernului și populației ucrainene (UE, Februarie 2022). Cel puțin cinci state UE sunt dispuse să livreze produse medicale (antibiotice, soluție dezinfectantă etc.) și echipament util pentru îngrijirea persoanelor deplasate intern (generatoare de electricitate, corturi etc.). Deși acest ajutor exprimă solidaritate față de Ucraina, el tratează simptomele nu sursa problemei, care rezidă în agresiunea rusă. De aceea, în paralel, UE și NATO ar trebui să examineze posibilitatea unui set de garanții pentru Ucraina.
În prezent, este greu de imaginat că NATO sau o țară membră NATO sau UE poate stabili o alianță militară cu Ucraina, care să cuprindă clauza ajutorului reciproc în caz de amenințare externă. Cu toate acestea, atât Ucraina, cât și partenerii occidentali ar putea să exploreze precedentul creat de “Declarația de la Shusha” (17 iunie 2021) dintre Turcia (stat NATO din anul 1952) și Azerbaidjan. Acest document ilustrează un soi de înțelegere militară subtilă, care prevede asistență reciprocă împotriva agresiunii țărilor terțe ce atentează la suveranitatea sau integritatea lor teritorială. Pot fi găsite aranjamente potrivite pentru a oferi asistență punctuală Ucrainei în domeniul protecției infrastructurii critice, consolidarea capacităților de transport de bunuri și persoane către regiunile estice ale țării, comunicarea strategică etc. Scopul asistenței destinate Ucrainei este simplu – de a o ajuta să reziste în fața agresiunii, mai ales dacă cea din urmă nu este descurajată în mod eficient.
Asistență financiară urgentă și necondiționată
Alocarea asistenței financiare pentru a spori rezistența Ucrainei la acțiunile de destabilizare întreprinse de Rusia reprezintă o altă urgență majoră. Aflarea sub amenințare continuă de atac din partea vecinului estic creează costuri indirecte de ordin financiar pentru statul ucraineni, fiind vorba de circa 3 miliarde dolari lunar. Slăbirea monedei naționale, alertarea investitorilor și inflamarea neîncrederii publice în economia națională se numără printre efectele secundare rezultate din presiunea Moscovei. Destabilizarea politică internă a Ucrainei urmărește nu atât venirea la putere a forțelor pro-ruse (puternic slăbite și discreditate), cât provocarea unei ofensive a autorităților constituționale împotriva regiunilor separatiste. Acest lucru ar dezlega mâinile Rusiei pentru a demara o agresiune. Din aceste considerente, susținerea financiară a Kievului rămâne prioritară, deși oficialii ucraineni văd o problemă în condiționarea asistențeia cu reforme. În cadrul Conferinței de la München din Februarie 2022, Președintele Volodymyr Zelensky a formulat critici vizavi de condiționarea ajutorului financiar cu implementarea reformelor. Potrivit lui, Ucraina pune în prim plan apărarea sa împotriva agresiunii ruse. Prin urmare, desfășurarea reformelor nu corespunde întocmai cu obiectivele curente de supraviețuire.
Vizavi de asistența financiară pentru Ucraina trebuie adoptată o abordare pragmatică, dar și flexibilă. În niciun caz, nu se recomandă complicarea și tărăgănarea procedurilor prin introducerea unor reforme noi în calitate de condiționalitate. Deși principiul condiționalității nu poate fi suspendat, acesta trebuie focusat pe calitatea implementării reformelor stabilite anterior. Acest tip de flexibilitate este deja manifestat de UE în legătură cu cea mai recentă asistență macro-financiară de 1,2 miliarde EUR destinată Ucrainei. Accesul la finanțare (atât credite, cât și granturi) este o modalitate non-militară de a consolida pozițiile statului și democrației ucrainene împotriva autoritarismului regional.
În loc de concluzii...
Solicitările Ucrainei trebuie luate în considerare în mod urgent. Indubitabil, sancționarea Rusiei este o necesitate dictată de acțiunile acesteia. Aplicarea graduală a sancțiunilor trebuie să înceapă acolo unde sunt dovezi concludente. Chiar dacă sancțiunile occidentale par să nu sperie Rusia, aplicarea lor au o semnificație simbolică pentru partea ucraineană. Totodată, sancțiunile urmează să fie extinse asupra „scenariului kosovar”, care să prevadă penalizarea autorităților și companiilor ruse, implicate în recunoașterea regimurilor separatiste. Or acest scenariu, încalcă Acordurile de la Minsk (și, totodată, le lichidează), tratatele internaționale și perpetuează precedente grave de schimbare a frontierelor în Europe cu forța. De asemenea, trebuie găsite resurse financiare accesibile pentru Ucraina pentru următoarele luni, cel puțin cât timp încă persistă riscul unei invazii, iar criza rusească capătă noi forme. O conferință internațională dedicată Ucrainei ar fi un pas potrivit în această direcție. Nu în ultimul rând, NATO și UE sunt capabile să dezvolte garanții euro-atlantice pentru Ucraina, care să găsească inspirație în aranjamentele turco-azere.
Escaladarea crizei rusești poate fi prevenită doar dacă solicitările Kievului sunt auzite în capitalele occidentale. Occidentul colectiv are instrumentele necesare pentru a sancționa Rusia atât preventiv, cât și post-factum, oferind asistență financiară necesară și un set de garanții de securitate Ucrainei. Politica de sancțiuni a Occidentului trebuie extinsă urgent peste procesul de recunoaștere a independenței regiunilor separatiste. Soluționarea crizei rusești nu trebuie să fie făcută din contul Ucrainei, ci prin cooperarea Ucrainei cu Occidentul.
Această analiză este realizată pentru Fundația germană Hanns Seidel și Agenția de presă IPN.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.