logo

Criterii noi de selectare a contribuabililor mari din rândul persoanelor juridice


https://www.ipn.md/ro/criterii-noi-de-selectare-a-contribuabililor-mari-din-randul-persoanelor-juridic-7966_1032062.html

Serviciul Fiscal de Stat a modificat criteriile de selectare a contribuabililor mari (persoane juridice). Astfel, 80% din numărul contribuabililor vor fi selectați pe principiul descrescător în baza cifrei de afaceri raportată în dările de seamă fiscale pentru perioada de gestiune precedentă celei în care se efectuează actualizarea și/sau valoarea livrării declarate în dările de seamă fiscale pentru 11 luni ale anului curent, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat, 20% din numărul contribuabililor vor fi selectați pe principiul descrescător în baza volumului obligațiilor fiscale declarate și achitate de către contribuabili pentru anul precedent celui în care se efectuează actualizarea și/sau pentru 11 luni ale anului curent.

Serviciul Fiscal de Stat menționează că a majorat numărul contribuabililor mari (persoane juridice) pentru anul 2017 de la 450 la 650 de agenți economici. În noua listă au fost incluși 428 de agenți economici din lista anului trecut și 222 contribuabili mari  (persoane juridice) noi, din lista precedentă fiind excluși 22 agenți economici. 

Administrarea fiscală a contribuabililor mari (agenți economici) urmărește scopul de a le oferi acestora servicii de calitate și o deservire personalizată. Administrarea fiscală a agenților economici - contribuabili mari continuă să fie desfășurată de Direcția generală administrarea contribuabililor mari a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Potrivit statisticii fiscale, pe parcursul anului 2016, ponderea încasărilor administrate de la contribuabilii mari (persoane juridice) a constituit 47% din totalul veniturilor la bugetul de stat administrate de SFS.