Guvernul a aprobat candidatura Cristinei Balan în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, transmite IPN.
Cristina Balan a deținut mai multe funcții de manager financiar în companii internaționale, are experiență de comunicare cu investitori străini.
Premierul Pavel Filip și-a exprimat speranța că noul ambasador va contribui la aprofundarea în continuare a relațiilor între Moldova și Statele Unite ale Americii.
Cristina Balan va intra în exercițiul funcțiunii după semnarea decretului de numire de către președintele Igor Dodon.