Multe partide și actori politici folosesc elementele mitologiei politice în încercarea de a obține cât mai multe voturi, iar acest lucru se observă în România și în alte state europene. Opinia aparține istoricului român Cristian Manolachi și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Mitologii politice, în istorie și actualitate”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit doctorului în istorie, anul 2024 este un an electoral complicat pentru România și Republica Moldova dar și pentru întreaga Europă, iar cetățenii trebuie să discearnă între miturile promovate de politicieni și adevăr.
Potrivit doctorului în istorie, Cristian Manolachi, mitologia politică conține mai multe elemente propagandistice intens promovate de politicieni și au menirea de a inocula oamenilor, în particular, ideea unui lider salvator, care va oferi societății un viitor luminos.
„Există mitul salvatorului. Este un mit prin care oamenii își pun speranța în acel om și cred că el îi va salva. Mai există și mitul vârstei de aur. Care înseamnă că oamenii, și liderii se folosesc de acest lucru, idealizează trecutul, falsifică istoria, oamenii consideră că sunt un popor ales, au o istorie excepțională, prezentul este gri, însă viitorul va fi la fel de excepțional ca și trecutul. Asta promit „salvatorii”. Acești salvatori populiști creează o punte între un trecut falsificat și un viitor idealizat. Istoria ne-a arătat că proiecțiile ideale ale viitoarei societăți nu sunt decât niște distopii, adică opusul utopiei. În acest sens avem exemplele totalitare, atât comunismul, cât și fascismul au eșuat în a livra ceea ce le-au promis oamenilor”, a spus doctorul în istorie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Cristian Manolachi.
Potrivit istoricului, mitul unității este intens folosit în România de partide care promit „unirea tuturor românilor”. Istoricul atenționează că populismul ia amploare în Europa, având priză la public, în special, partidele de extremă-dreaptă. Potrivit doctorului în istorie, anul 2024 este un an electoral extrem de important pentru România și Republica Moldova, iar mesajele politice trebuie atent analizate, pentru a nu permite accederea populiștilor la putere.
„Și românii cad pradă populismului. Avem acea alianță care militează pentru unirea românilor. Se folosesc de mitul unității românilor, este un mit foarte exploatat. Aveam și în anii 90 Partidul România Mare, cu aceeași idee a unității românilor. După decăderea acelui partid a venit un alt partid care pretinde același lucru. Trebuie să putem să discernem în această avalanșă de mesaje politice, mai ales că anul 2024 este unul foarte complicat, sunt patru rânduri de alegeri în România, sunt alegeri și în Republica Moldova . Aceste mesaje trebuie privite și în context european. Și în Europa există acea ascensiune a populiștilor și extremei drepte”, a mai spus istoricul Cristian Manolachi.
Dezbaterea publică la tema „Mitologii politice, în istorie și actualitate” este ediția a 35-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.