Crimă odioasă într-un cămin din Băcioi
https://www.ipn.md/ro/crima-odioasa-intr-un-camin-din-bacioi-7967_959776.html
O fată de 22 de ani a fost omorâtă cu bestialitate într-un cămin din Băcioi, iar poliţistul care a vrut să-i sară în ajutor a ajuns la spital cu multiple plăgi înjunghiate.
Crima a avut loc în dimineaţa zilei de vineri, 9 iunie, într-un cămin de pe strada Independenţei din comuna Băcioi, municipiul Chişinău.
Potrivit şefei Centrului de presă al MAI, Ala Meleca, la ora 6.30, locuitorul căminului, Gheorghe Anton, în vârstă de 21 de ani, a intrat cu forţa în odaia Rodicăi Roşca, de 22 de ani, cu intenţia de a o viola. Nereuşind să-şi ducă la sfârşit gândul, agresorul a lovit-o de mai multe ori cu cuţitul.
Poliţistul de sector, Victor Bârlădeanu, inspector la Comisariatul sectorului Botanica din capitală, care locuieşte şi el în acelaşi cămin, a auzit strigătele victimei şi a sărit în ajutor. În momentul în care poliţistul a intrat pe uşa odăii, agresorul i-a tăiat gâtul fetei, apoi i-a aplicat lui Bârlădeanu 7 răni înjunghiate şi a fugit. La jumătate de oră, acesta a fost reţinut de poliţiştii din sectorul Botanica, alertaţi de soţia inspectorului rănit.
Potrivit poliţiei, acum 2 luni, Gheorghe Anton a fost reţinut de poliţie pentru tentativă de viol şi agresiune, dar instanţa l-a eliberat sub interdicţia de a părăsi localitatea.
Solicitat de Info-Prim Neo, primarul comunei, Ion Bivol, a declarat că Anton era cunoscut în localitate prin agresivitatea sa. Primarul crede că această crimă n-ar fi avut loc dacă tânărul ar fi ispăşit pedeapsa pentru tentativa de viol de acum 2 luni.
Rodica Roşca a susţinut, joi, cu succes ultimul examen la o instituţie superioară de învăţământ.
Medicii sosiţi la faţa locului au stabilit că fata avea în jur de 30 de plăgi înjunghiate, iar poliţistul Victor Bârlădeanu – 7 răni, dintre care 3 în spate, 3 în mâini şi una în piept. Timp de câteva ore, poliţistul a suportat 3 operaţii, starea lui fiind calificată drept foarte gravă.