Creştinii ortodocşi care se conduc după calendarul bisericesc vechi prăznuiesc la 14 octombrie Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor ca Pocroavele. Parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din sectorul Buiucani al capitalei, preotul Viorel Luchin, a îndemnat poporul să se oprească de a săvârşi păcate, să se roage şi să înmulţească faptele bune.
Preotul spune că orice sărbătoare este importantă, dar Acoperământul Maicii Domnului are o semnificaţie deosebită, inclusiv şi pentru că este Hramul oraşului Chişinău, în inima căruia se adună creştinii din toate colţurile ţării şi cinstesc această sărbătoare. Parohul a mai spus că sărbătoarea este deosebită, deoarece omoforul Maicii Domnului este ca un sprijin, ajutor şi protecţie asupra la toate şi cei care se roagă Maicii Domnului nădăjduiesc că vor fi ocrotiţi.
În această zi este marcat hramul în mai multe biserici, dar şi în localităţi din ţară. Şi la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” este sărbătorit hramul lăcaşului sfânt. Preotul a spus că ziua va începe cu rugăciunile dimineţii, vor continua cu Litughia, iar ulterior este planificat sfinţirea unei clădiri de lângă biserică, unde va activa un centru educaţional, vor avea loc repetiţii pentru cor. La fel o sală este destinată pentru organizarea meselor de caritate.
Minunea Acoperământului Maicii Domnului s-a petrecut în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912). Maica Domnului a apărut în timpul unei privegheri de toată noaptea, înconjurată de sfinţi, rugându-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperământul de pe cap şi l-a întins deasupra creştinilor, care se aflau la mănăstire, iar Acoperământul a strălucit „mai mult ca soarele”. Aproape uitată de Biserica grecească, tradiţia Sfântului Acoperământ a fost preluată în sec. al XII-lea de Biserica rusă.