Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului Iisus la ceruri

La patruzeci de zile după Sfintele Paşti, joi, 17 mai, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, sau Ispasul. În această zi, oamenii se salută cu „Hristos s-a Înălţat” şi „Adevărat s-a Înălţat”. Ispasul, o sărbătoare populară ce cade întotdeauna de Înălţare, este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor la cer. Ispasul era un om vesel şi de aceea credincioşii caută şi ei să fie veseli în această zi. De Ispas abundă obiceiurile legate de cultul morţilor - pomenirea celor răposaţi, pomenile, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori. În această zi se crede că sufletele unor morţi se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ, care provoacă rele oamenilor şi animalelor. De aceea, în noaptea de Ispas, se săvârşesc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare - se culeg frunze şi ramuri de alun, nuc, paltin şi se duc la sfinţit, se lovesc vitele şi oamenii cu leuştean, se sună din buciume pentru a nu se prinde farmecele şi a nu se apropia relele, se duc ofrande bogate pentru îmbunarea spiritelor morţilor. Conform tradiţiilor, de Ispas se săvârşesc sacrificii sângeroase, se taie parul din vârful cozii la vitele cornute, se fac târguri. Tot în această zi mai era ţinută sărbătoarea populară denumită Paştele Cailor, când se credea că, pentru o singură zi pe an, caii se satură de păscut iarba, datorită abundenţei vegetaţiei din această perioadă. În vechime, această sărbătoare era o zi a soroacelor, termen limită când se încheiau diferite înţelegeri şi afaceri. Însă, datorită datei diferite de celebrare, a şasea zi de joi după Paşte, importanţa sărbătorii s-a diminuat treptat, denumirea de Paştele Cailor căpătând, cu timpul, un înţeles peiorativ. Ispasul sau Înălţarea Domnului cade în fiecare an la 40 de zile după Înviere sau în joia din săptămâna a şasea după Paşti.