Creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Maria Magdalena
https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-o-sarbatoresc-pe-sfanta-maria-magdalena-7967_977027.html
Pe data de 4 august, creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul iulian o sărbătoresc pe Sfânta Maria Magdalena, una dintre ucenicele şi mironosiţele care l-au urmat pe Iisus Hristos, transmite Info-Prim Neo.
Numele de Magdalena este legat de cetatea în care s-a născut, Magdala din Galilea. Maria Magdalena a fost discipolă a lui Iisus Hristos, venerată ca sfântă în creştinism.
Potrivit cărţilor bisericeşti, întâlnirea cu Hristos a făcut ca viaţa ei să cunoască o schimbare radicală. A renunţat la trăirea în păcat şi s-a alăturat femeilor mironosiţe. Maria Magdalena este acea femeie păcătoasă care a uns picioarele Mântuitorului cu mir de mare preţ. A primit numele de „mironosiţă” pentru că a fost purtătoare de mir care, alături de Maica Domnului, a privegheat pe Mântuitorul Hristos în momentul Răstignirii, dar este şi prima căreia îngerul îi vesteşte Învierea şi are un dialog cu Hristos Înviat.
Sfârşitul vieţii o găseşte pe Maria Magdalena în Efes, unde l-a regăsit pe Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit, ce o avea în grijă pe Fecioara Maria, Maica Domnului. Continuând activitatea apostolească până în cel din urmă ceas, a trecut la cele veşnice, fiind îngropată la intrarea într-o peşteră, unde aveau să adoarmă şi cei şapte tineri martirizaţi în Efes.
Acea peşteră a devenit lăcaş de binecuvântare şi de tămăduire a multor neputinţe, până în anul 899, când împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful a poruncit strămutarea sfintelor sale moaşte la Constantinopol, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea „Sfântul Lazăr“. Racla cu mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena este cinstită la Mănăstirea „Simonos Petra“ din Sfântul Munte Athos.