logo

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare


https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-il-praznuiesc-pe-sfantul-vasile-cel-mare-7967_1024807.html

Creştinii ortodocşi care respectă calendarul iulian îl prăznuiesc joi, 14 ianuarie, pe Sfântul Vasile cel Mare, considerat unul dintre cei trei stâlpi ai Bisericii creştine.

Solicitat de IPN, preotul Eugen Onicov de la Biserica „Sfântul Pantelemon” din capitală a spus că în această zi, în biserici, se oficiază Liturghia Sfântului Vasile, care se săvârşeşte doar de zece ori pe an. La aceste slujbe, şi rugăciunile sunt mai lungi.

„Sfântul Vasile, ca toţi sfinţii care au păstorit Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, sunt nişte pilde de urmat, care au străbătut şi ne-au bătătorit calea clară spre Mântuire şi spre Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt demni ca exemplu şi trebuie să-i urmăm pe această cale”, a spus preotul.

Vasile cel Mare a ajuns sfânt încă din timpul vieţii, datorită acţiunilor sale filantropice. Se consideră că Sfântul Vasile cel Mare a pus bazele asistenţei sociale prin înfiinţarea vasiliadelor, un prototip al orfelinatelor şi spitalelor, unde erau îngrijiţi copiii şi bolnavii.

Potrivit tradiţiei, în ajun de Sfântul Vasile, copiii umblă cu uratul. În ziua de 14 ianuarie, când se mai sărbătoreşte şi Anul Nou pe stil Vechi, copii merg cu semănatul, iar gospodarii le oferă nuci, bomboane, colăcei şi bani.