logo

Creştinii ortodocşi de rit nou sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului


https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-de-rit-nou-sarbatoresc-nasterea-maicii-domnului-7967_961132.html

Creştinii ortodocşi de rit nou sărbătoresc vineri, 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului. Aceasta este prima mare sărbătoare religioasă din noul an bisericesc început la 1 septembrie. Potrivit clericilor, sărbătoarea este numită în popor şi Sfânta Maria Mică, pentru a fi deosebită de Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită la 15 august şi numită Sfânta Maria Mare. Maica Domnului s-a născut în oraşul Nazaret din Galileea, din părinţi ce se trăgeau din neam împărătesc. Maria înseamna Doamna, Stăpâna, cea Aleasă. Naşterea Maicii Domnului este o sărbătoare comună atât pentru Biserica Ortodoxă, cât şi pentru cea Catolică şi Greco-Catolică şi este una dintre cele patru sărbători ale anului, dedicate Fecioarei Maria. În tradiţia populară, în ziua de Sfânta Marie Mică se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări pentru a fi sfinţite. Se spune că în această zi în care, de obicei, pleacă rândunelele, se sfârşeşte vara şi începe toamna.