logo

Creştinii ortodocşi de rit nou îl prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă


https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-de-rit-nou-il-praznuiesc-pe-sfantul-mucenic-7967_964434.html

Creştinii de rit nou îl prăznuiesc, la 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi onoraţi sfinţi ai creştinismului. Istoria vieţii sale este puţin cunoscută şi multe legende, avându-l ca erou, au apărut de-a lungul timpului. Se spune că marele mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, în familie de creştini. Tatăl lui era general roman, iar la vârsta de 30 ani, Sf. Gheorghe a devenit la rândul său general în armata lui Diocleţian. În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţă în Hristos şi să se închine zeilor. Pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, Sfântul Gheorghe a fost chinuit în cele mai cumplite chipuri, otrăvit şi apoi decapitat în ziua de 23 aprilie. Cercetările istorice mai recente arată că Sf. Gheorghe a murit ca martir în Palestina la Diospolis lângă Lydda cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. Iconografia bisericească păstrează imaginea Sf. Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sf. Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Sf. Gheorghe este sărbătorit atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Romano-Catolică, imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în biserica creştină până la sacrificiu suprem. Biserica creştină serbează ziua morţii sfinţilor ca ziua lor de naştere. Numai Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă.