logo

Creştinii ortodocşi au intrat în Postul Mare


https://www.ipn.md/ro/crestinii-ortodocsi-au-intrat-in-postul-mare-7967_996085.html

Creştinii ortodocşi au intrat astăzi, 27 februarie, în Postul Mare, cel mai lung şi cel mai important dintre toate posturile. Preotul Eugen Onicov, de la Biserica „Sfântul Pantelemon”, a declarat pentru Info-Prim Neo că postul durează 40 de zile, până pe 15 aprilie, de Paşti. Preotul a menţionat că Postul Mare este compus din două perioade. Prima perioadă durează 6 săptămâni şi se termină de duminica Floriilor, când se face dezlegare la peşte. Cea de a doua începe de luni, a doua zi de Florii, şi durează o săptămână până în ziua de Paşti. Ultima săptămână este considerată postul patimilor şi se respectă cu o deosebită stricteţe. „Postul în sine are două aspecte – unul material, atunci când ne abţinem de bucate de frupt de provinienţă animală, peşte, ouă, lactate etc. şi cel de al doilea aspect al postului este cel spiritual, în care noi ne abţinem de la păcate, ne rugăm, practicăm virtuţile creştineşti. Sfinţii părinţi spun că aceste două aspecte ale postului sunt două aripi care ne înalţă pe noi la desăvârşire”, a comunicat preotul. Eugen Onicov a mai spus că în cazul oamenilor bolnavi, în cazul copiilor, aceştia pot obţine unele dezlegări de la preot, cu excepţia zilelor de miercuri şi vineri şi cu excepţia primii şi ultimii săptămâni. Creştinii care doresc să se împărtăşească o pot face chiar deja din prima săptămână, în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică. Biserica îndeamnă creştinii să fie întotdeauna evlavioşi, să se roage, dar în timpul postului, enoriaşii trebuie să se roage şi mai mult, deoarece postul alimentar este doar un aspect care ajută la curăţarea sufletului, spune preotul Eugen Onicov. Pe tot pe parcursul anului sunt pe 4 posturi – Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii şi Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.