Creşterea numărului de ÎMM nu este reală, AMB
https://www.ipn.md/ro/cresterea-numarului-de-imm-nu-este-reala-amb-7966_1000965.html
Numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) este în creştere în Republica Moldova. Dar nu e o creştere reală. Lichidarea unei întreprinderi e un adevărat calvar. Astfel, sunt companii care nu desfăşoară activitate de 10 ani, dar există la număr. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Asociaţiei Micului Business (AMB), Eugen Roşcovanu, marţi, 16 octombrie, la Conferinţa Internaţională a ÎMM din Moldova.
Potrivit lui Eugen Roşcovanu, mediul de afaceri favorizează monopolul, iar întreprinderile, în special cele mici, sunt lăsate fără susţinere. Veniturile ÎMM scad, de asemenea scad şi locurile de muncă create de acestea. Preşedintele Asociaţiei Micului Business a mai spus că Strategia de dezvoltare a ÎMM până în 2020 a fost aprobată cu întârziere de jumătate de an, iar propunerile companiilor pe marginea documentelor de politici sunt examinate superficial.
Natalia Gudima, directorul unei companii de producere a geamurilor termopan, a spus că, deşi autorităţile susţin că numărul controalelor la agenţii economici se reduce, situaţia reală este exact inversă. Conducătorii întreprinderilor, în loc să-şi vadă de grijile afacerii, sunt nevoiţi să meargă pe la fisc sau pe la alte organe de control ca să apere imaginea companiilor. Femeia de afaceri s-a referit şi la concurenţa neloială pe piaţă, la lipsa unor standarde de certificare, de confirmare a calităţii produselor şi serviciilor. Şi alţi conducători de întreprinderi au spus că modificările în legislaţie, anunţate pentru a face ordine pe piaţă, de fapt majorează presiunea asupra agenţilor economici.
Prezent la deschiderea conferinţei, vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a declarat că întreprinderilor mici şi mijlocii le revine un rol deosebit în schimbarea modelului economic, iar instituţiile statului trebuie să-şi ajusteze modalităţile de asistenţă pentru acest sector. „Desigur, vor fi şi în continuare întreprinderi începătoare şi, având o anumită experienţă, noi ştim ce să le propunem, dar important este să avem ce le propune şi întreprinderilor care vor să-şi sporească competitivitatea , să-şi diversifice afacerile, să cucerească noi pieţe”, declarat vicepremierul.
Bugetul de susţinere a ÎMM pentru anul viitor va fi majorat cu până la 50% comparativ cu anul în curs, inclusiv cu 50% vor creşte mijloacele Fondului de garantare a creditelor pentru ÎMM (momentan acest fond are 22 mln lei, n.r.). „Suntem bucuroşi că intenţiile noastre sunt susţinute de Uniunea Europeană şi de Banca Mondială, precum şi de alţi donatori externi”, a mai spus Valeriu Lazăr.
Lucia Uşurelu, vicedirectorul unui incubator de afaceri din Soroca, l-a susţinut pe vicepremier atunci când acesta a spus că sectorul ÎMM din Moldova s-a maturizat. „Cu toate problemele care există, vocea ÎMM devine tot mai puternică. Dacă vrei să faci ceva cu adevărat, poţi face”, a remarcat Lucia Uşurelu.
La conferinţă au participat în jur de 250 de oameni de afaceri, dar şi oficiali.