CReDO vede două scenarii pentru manifestaţiile de astăzi
https://www.ipn.md/ro/credo-vede-doua-scenarii-pentru-manifestatiile-de-astazi-7967_997419.html
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) vede două scenarii acceptabile pentru manifestaţiile de amploare planificate pentru 1 mai. Unul presupune deplasarea simpatizanţilor PCRM spre Complexul Memorial „Eternitate”, iar celălalt – spre scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, transmite Info-Prim Neo.
PCRM şi-a convocat susţinătorii pentru ora 12.00, în faţa Academiei de Ştiinţe. De acolo coloana se va îndrepta spre Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Pentru a nu se intersecta cu mulţimea din PMAN, unde are loc o manifestaţie naţională consacrată Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Munci, CReDO recomandă PCRM să se deplaseze de la AŞM pe strada Ismail, spre Memorial. Directorul CReDO, Sergiu Ostaf, a declara la o conferinţă de presă, susţinută în dimineaţa zilei, că acest scenariu ar fi cel mai potrivit pentru că ar menţine o situaţie stabilă şi paşnică.
Sergiu Ostaf a menţionat că ar putea exista şi un al doilea scenariu, care presupune deplasarea simpatizanţilor PCRM spre scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, traversând bulevardul Ştefan cel Mare. Dar acest scenariu este mai riscant, pentru că cele două grupuri de manifestanţi urmează să se intersecteze şi nu sunt excluse altercaţii.
În cazul în care simpatizanţii PCRM vor încerca să se oprească în PMAN, CReDO este de părere că organele de drept trebuie să facă un cordon viu pentru a separa manifestanţii. CReDO recomandă oamenilor legii să negocieze cu organizatorii şi cu participanţii ambelor grupuri pentru a evita orice fel de conflicte care pot degenera în violenţe. CReDO recomandă, de asemenea, filmarea acţiunilor PCRM şi a eventualelor persoane care ar putea provoca situaţii agresive.
Astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale are loc o manifestaţie naţională consacrată Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Munci, care a început la ora 10.00. Organizatori sunt Guvernul şi Confederaţia sindicatelor. La ora 12.00 Partidul Comuniştilor a preconizat desfăşurarea celui de-al doilea Congres Civic. Simpatizanţii PCRM vor porni în marş de la Academia de Ştiinţă spre PMAN.