logo

Creditul Băncii Mondiale în valoare de 10 milioane dolari ar putea fi disbursat în ianuarie 2007


https://www.ipn.md/ro/creditul-bancii-mondiale-in-valoare-de-10-milioane-dolari-ar-7966_961355.html

Creditul Băncii Mondiale (BM) în valoare de 10 milioane USD ar putea fi disbursat în ianuarie 2007, a declarat, miercuri, 20 septembrie, Edward Brown, director de ţară pentru R. Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă axată pe Raportul BM "Mediul de afaceri 2007: Cum se face reforma". Potrivit oficialului, până la această dată urmează ca acordarea creditului să fie discutată în cadrul Consiliului director al BM, iar din partea Guvernului R. Moldova să se execute „nişte proceduri administrative minore” pentru ratificarea acordului. Creditul BM este destinat susţinerii bugetare. Guvernul a prezentat deja proiectul Legii Bugetului pentru anul 2007, în care la capitolul venituri la Bugetul de stat a fost deja inclus creditul negociat cu Banca Mondială. Ministrul Finanţelor, Mihai Pop, a declarat că banii vor fi utilizaţi pentru întreţinerea drumurilor. Edward Brown a mai adăugat că din partea BM sunt depuse eforturi curente şi în alte domenii, astfel că în anul fiscal curent vor fi oferite resurse în valoare totală de 30–35 mil. USD. „Vom conlucra în parteneriat cu alţi donatori şi vom continua să acordăm susţinerea de care R. Moldova are nevoie pentru a reduce sărăcia şi a asigura o creştere durabilă”, a subliniat oficialul BM. Întrebat dacă recentele remanieri de Guvern, legate de demiterea ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, ar putea afecta procesul de colaborare dintre BM şi R. Moldova, Edward Broun şi-a exprimat speranţa ca acest fapt să nu afecteze relaţiile de colaborare dintre cele două părţi.