Creditele vor continua să se scumpească pe fundalul unei economii afectată de crize. Comentariu Info-Prim Neo
https://www.ipn.md/ro/creditele-vor-continua-sa-se-scumpeasca-pe-fundalul-unei-economii-7966_962396.html
Scumpirea surselor de creditare pe piaţa internă a devenit inevitabilă, iar această evoluţie este confirmată de ultimele tendinţe la nivel macroeconomic. În special, inflaţia a ajuns, în zece luni, la un nivel de aproape 11% (10,8%), iar în ultimele două luni, Banca Naţională a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale – până la 14%, după o perioadă de stabilitate de 14 luni.
Acţiunile băncii centrale urmăresc două ţinte.
Prima – stabilitatea preţurilor. Majorând rata de bază, BNM a sugerat băncilor comerciale că este timpul să crească dobânzile la credite. Prin această acţiune banca centrală încearcă limitarea accesului populaţiei la surse financiare ieftine, o parte din care sunt utilizate pentru consum. Astfel, BNM urmăreşte reducerea presiunilor inflaţioniste, prin echilibrarea parţială a cererii şi ofertei pe piaţa de consum. Or, în prezent, mulţi comercianţi majorează preţurile, doar pentru a-şi creşte exagerat de mult profiturile, fără a exista riscul de a influenţa negativ cererea.
Doi – BNM, se pare, este îngrijorată de extinderea rapidă a creditului de consum. Aceste credite sunt eliberate în sume relativ mici şi unui număr foarte mare de persoane, astfel ar putea să apară probleme la urmărirea şi restituirea acestor credite. Deci, BNM încearcă prevenirea unor dificultăţi de sistem.
Referindu-se la majorarea ratei de bază de către BNM, preşedintele „Mobiasbancă”, Nicolae Dorin, a declarat pentru presă că astfel “Banca Naţională şi-a exprimat îngrijorarea de accesul prea uşor la credite”.
[Care va fi preţul surselor de creditare?]
Prin urmare, cel mai rapid ar putea să se scumpească sursele de creditare pe termen scurt (1-12 luni), printre care creditele de consum. Estimativ, în următoarele luni, rata medie la credite pe sistemul bancar ar putea să ajungă la un nivel de 20-21%, asemănător cu cel din anul 2004, începutul anului 2005. Adică, pentru persoane fizice dobânda medie va ajunge până la 24%.
În ceea ce priveşte creditele pe termen lung oferite agenţilor economici, apoi acestea şi în continuare vor fi eliberate cu dobânzi mai mici decât media pe sistem, adică ar putea să oscileze în limita a 18-20%.
[Iniţiative eşuate]
Observăm deci că indicaţiile ultimative, nu prea îndepărtate în timp, ale preşedintelui Valdimir Voronin şi ale premierului Vasile Tarlev, de a reduce rata dobânzii la creditele în lei până la o medie de 15% anual, au suferit eşec.
Printre cauzele principale ale acestei situaţii sunt dificultăţile din economia reală, pe care Guvernul nu a ştiut să le prevină şi să le atenueze efectele. Industria şi agricultura sunt în plin picaj, reformele sunt promovate cu o viteză mult mai mică decât ar fi necesar pentru o creştere economică calitativă şi robustă pe termen lung. Prin urmare, şi capacitatea economiei naţionale de absorbţie a investiţiilor străine este destul de limitată. Iar toate acestea, luate împreună, nu au cum să nu influenţeze negativ evoluţia preţurilor şi respectiv politica monetar-creditată a BNM.
Guvernul a demonstrat, astfel, că nu a ştiut să beneficieze de valul de creşteri economice din ultimii ani, împins înainte de sumele enorme transferate de moldoveni care muncesc peste hotare, iar la prima situaţie de criză s-a poticnit destul de rău.