Costurile energiei termice implică aplicarea unor măsuri adecvate de conservare a acesteia
https://www.ipn.md/ro/costurile-energiei-termice-implica-aplicarea-unor-masuri-adecvate-de-conservare-7966_969428.html
Creşterea costurilor de producere a energiei termice solicită măsuri adecvate de conservare a acesteia. Deşi SA „Termocom” a diminuat pierderile în reţea de la 36% în anul 2001 la 20% în anul 2005, totuşi a cincia parte din energie este „folosită„ pentru a topi zăpada şi nu pentru a încălzi apartamentele, transmite Info-Prim Neo cu referire la o analiză a Centrului analitic independent Expert-Grup.
Totodată, se impune luarea măsurilor de conservare a energiei şi în interiorul blocurilor, aceasta fiind responsabilitatea primăriei şi a asociaţiilor proprietarilor de locuinţe.
Potrivit analiştilor de la Expert-Grup, disputa dintre Primăria municipiului Chişinău şi SA „Termocom” vizavi de tariful la energia termică înclină, tot mai evident, spre un scandal politic. Situaţia pare anormală, având în vedere că SA „Termocom” este întreprindere formal subordonată Consiliului municipal Chişinău (CMC).
Tariful de 233 lei, este evident ireal şi cu mult sub tariful oraşelor din regiune. De exemplu, la Bălţi tariful pentru termificare este 634 lei pentru o Gcal, la Bucureşti (România) – echivalentul a 546 lei moldoveneşti, la Iaşi (România) – echivalentul a 620 lei moldoveneşti, la Odesa (Ucraina) - echivalentul a 358 lei moldoveneşti, la Kiev( Ucraina) – 180, a menţionat directorul executiv al Expert-Grup, Valeriu Prohniţchi, prezentând analiza în cadrul unei şedinţe a Clubului presei economice.
Experţii propun stabilirea cheltuielilor adevărate suportate la producerea energiei termice în Chişinău, prin efectuarea unui audit de performanţă şi a unui audit financiar independent de către o companie internaţională cu reputaţie ireproşabilă şi nu de „comisii mixte, membrii cărora au interese contradictorii”.
În baza auditului de performanţă şi financiar va fi simplu de identificat cheltuielile obiective pe care le suportă întreprinderea. Obiectivul major al SA „Termocom” trebuie să fie, potrivit Expert-Grup, prestarea unor servicii de calitate. Acest lucru e posibil numai atunci, când are loc achitarea integrală a unui tarif real. Având în vedere că populaţia din categoriile vulnerabile nu vor putea să-l suporte, experţii recomandă să fie revăzută politica de subvenţionare. Astfel ca subvenţii să se acorde doar populaţiei nevoiaşe, nu tuturor locatarilor municipiului cum este în prezent.
„Un tarif, de exemplu, de 540 de lei, în cazul când consumul pentru un apartament cu odăi în perioada rece a anului este de circa 1,2-1,5 Gcal/lunar, poate fi achitat de o familie cu un venit de 8000 lei”, a estimat Valeriu Prohniţchi.
Expert-Grup consideră necesar să fie schimbat sistemul de evidenţă al căldurii şi să fie încheiate contracte directe între furnizor şi locatari.