Costul maxim al unui bilet în taberele de vară pentru copii și adolescenți va fi mai mare cu cel mult 20% față de 2018. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Guvern, costul unei zile de odihnă pentru un copil va fi de 196,74 lei, transmite IPN.
Casa Națională de Asigurări Sociale, în limita sumei aprobate în transferurile de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat, va organiza odihna și întremarea sănătății copiilor. Biletele achiziționate vor fi repartizate Confederației Naționale a Sindicatelor, care, la rândul său, prin intermediul centrelor sindicale din teritoriu, va distribui biletele de odihnă organizațiilor sindicale primare și unităților economice.
Cu excepția biletelor de odihnă repartizate de CNAS, autorităților administrației publice li se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor copiilor din familiile beneficiare de ajutor social, celor rămași fără ocrotire părintească, din familii monoparentale, defavorizate, din familii cu trei și mai mulți copii. Acest lucru se recomandă și în cazul copiilor aflați sub tutelă/curatelă, plasați în servicii de tip familial, în centre de plasament temporar, copiilor din familii în care ambii părinți sunt cu dizabilități. Bilete gratuite le vor reveni și copiilor care au obținut performanțe deosebite la studii sau sunt învingători la olimpiadele școlare și extrașcolare. Autorităților locale li se recomandă să comercializeze restul biletelor doritorilor cu 20% din cost.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va achiziționa 100 de bilete și va suporta cheltuielile de transport tur-retur pe teritoriul Republicii Moldova pentru elevii din România. La fel, și un pachet turistic pentru vizitarea obiectivelor și localităților turistice din Moldova pentru 100 de elevi din România. Circa 300 de bilete va procura pentru elevii din instituțiile de învățământ din stânga Nistrului, subordonate Chișinăului. Circa 100 de bilete vor merge către elevii din zona de conflict a regiunilor estice ale Ucrainei și încă 50 de bilete pentru elevii care învață în instituțiile cu predare în limba română.
Autoritățile centrale, în parteneriat cu cele locale și Confederația Națională a Sindicatelor vor finaliza, până la 17 mai, lucrările de pregătire a taberelor de odihnă și întremare a sănătății copiilor și adolescenților, iar a celor cu sejur de zi – până la 1 iunie 2019.