logo

Cornel Ciurea: Restituirea banilor din jaful bancar poate fi făcută cu ajutorul beneficiarilor


https://www.ipn.md/ro/cornel-ciurea-restituirea-banilor-din-jaful-bancar-poate-fi-8004_1073696.html

Comentatorul politic Cornel Ciurea consideră cu autoritățile responsabile pentru investigarea fraudei bancare și beneficiarii trebuie să ajungă la un consens comun care ar ajuta la întoarcerea unor sume de bani extrase din sistemul bancar. Opinia a. fost expusă în cadrul dezbaterilor publice „De ce a reapărut în prim plan tema jafului bancar?”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Eu nu sunt adeptul unei condamnări foarte dure a celor care au săvârșit această fraudă. Mult mai interesant mi se pare celălalt capitol, recuperarea banilor. În cazul în care acest lucru va deveni posibil prin actul de restituire a banilor, atunci eu aș pleda pentru ca pedepsele să fie mult mai blânde. Banii care aparțin statului să fie restituiți într-o proporție maximă. Așa admite chiar un târg în acest sens care și el va avea nu atât o coloratură politică de stat de drept, cât o coloratură politică”, a declarat Cornel Ciurea.

Totuși, comentatorul politic spune că justiția moldovenească urmează să decidă ce pedeapsă să aplice în raport cu fiecare dintre persoanele implicate în frauda bancara în speranța că nu vor exista implicări politice.

Despre faptul că dosarul lui Veaceaslav Platon, despre care procurorul general spune că a fost falsificat, Cornel Ciurea afirmă că este un caz interesant în contextul în care acesta deja a fost condamnat și a ispășit o parte din pedeapsă.

„În aceste condiții vom asista la o situație aș spune eu penibilă pentru noi toți. Domnul Platon ar putea să fie eliberat și judecat în continuare potrivit rigorilor în libertate ca ulterior să fie achitat. Deci, asistăm la niște situații halucinante”, a adăugat. Cornel Ciurea.

În concluzie, comentatorul politic afirmă că în ultima perioadă de timp, din anumite motive, cazul fraudei bancare a fost lăsat în umbră, iar în ultimele zile a revenit puternic în anumite contexte politice.

Dezbaterile „De ce a reapărut în prim plan tema jafului bancar?” sunt ediția a 136-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.