logo

Corman le sugerează politicienilor să lase interesele de partid până la campania electorală


https://www.ipn.md/ro/corman-le-sugereaza-politicienilor-sa-lase-interesele-de-partid-pana-7965_1006636.html

„Avem o cooperare mai bună în cadrul coaliţiei de guvernare şi în Parlament, însă politicienii ar trebui să lase interesele de partid la o parte, până la următoarea campanie electorală, şi să se axeze pe interesul comun”. Sugestia vine de la preşedintele Parlamentului, Igor Corman.  Oficialul a declarat joi, 18 iulie, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, că legislativul a reuşit să adopte un şir de legi pro-europene, dar la buna aplicare a acestora ar trebui să contribuie şi cetăţenii, transmite IPN.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, conlucrarea de acum a deputaţilor le va permite în campania electorală să vorbească despre realizări concrete atinse în aceşti ani. Un exemplu bun de colaborare, potrivit lui Corman, a fost elaborarea şi votarea Declaraţiei privind situaţia în regiunea transnistriană, acţiune în care s-au implicat şi deputaţii Partidului Comuniştilor.

Igor Corman a mai spus că, dacă până la formarea noii majorităţi parlamentare, exista o singura opoziţie, acum este o opoziţie de dreapta şi una de stânga, iar acest lucru este o consecinţă a crizei politice prin care a trecut Republica Moldova. Igor Corman  a sugerat opoziţiei de dreapta să participe mai activ la dezbaterile asupra proiectelor  pro-europene şi să evite dezbaterile populiste. Cât despre opoziţia de stânga, Igor Corman crede că aceasta are un singur scop – declanşarea alegerilor anticipate.

Preşedintele Parlamentului, a spus, în alt context, că, pe lângă legile pro-europene care se adoptă, e nevoie de acţionat pe plan intern. Ca oamenii să nu plece din ţară, e nevoie de cât mai multe investiţii şi proiecte.

Igor Corman a mai spus că pregătirea terenului pro-european, nu înseamnă dezicerea de relaţiile cu Federaţia Rusă şi închiderea graniţelor de est. Şansa noastră este să avem relaţii bune şi cu Federaţia Rusă, şi cu Uniunea Europeană”, a spus preşedintele Parlamentului. Igor Corman a conchis că totul depinde de inteligenţa autorităţilor moldoveneşti de a ţine în balanţă relaţiile bune cu ambele părţi.