logo

Copilul lovit de locomotivă a ieșit din comă


https://www.ipn.md/ro/copilul-lovit-de-locomotiva-a-iesit-din-coma-7967_1035295.html

Băiețelul de doi ani din satul Iargara, raionul Leova, lovit de o locomotivă marţi, 20 iunie, a ieșit din comă.

Solicitată de IPN, Steluţa Andreev, purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei şi Copilului, a declarat că starea copilului s-a îmbunătățit, reacționează și comunică cu părinții.

Băiețelul, care era în grija fratelui său mai mare, în vârstă de zece ani, se afla în preajma căii ferate, unde rupeau iarbă. Mecanicul locomotivei a frânat când a observat copilul pe calea ferată, dar impactul nu a putut fi evitat. Medicii locali l-au sedat, iar după câteva ore copilul a fost adus la Chișinău, unde a fost operat. După intervenția chirurgicală s-a aflat în comă în secția reanimare.