logo

Copiii din Moldova vor putea fi adoptaţi de străini după reguli noi


https://www.ipn.md/ro/copiii-din-moldova-vor-putea-fi-adoptati-de-straini-dupa-7967_999395.html

Copiii născuţi în Republica Moldova, rămaşi singuri din diverse motive, aflaţi în instituţiile rezidenţiale cu vârsta de până la 7 ani, fără necesităţi speciale, pot fi adoptaţi de către persoane domiciliate în străinătate numai în cazul dacă nu au fost acceptaţi în adopţie naţională ori în tutelă sau curatelă timp de 1 an din momentul luării la evidenţă drept copii adoptabili. În cazul copiilor cu necesităţi speciale, acest termen va fi mai scurt şi va constitui şase luni, transmite Info-Prim Neo cu referire la proiectul modificărilor şi completărilor în unele acte legislative în vigoare privind regimul adopţiei, aprobat de Guvern. Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, a menţionat că reducerea termenului după care copiii cu necesităţi speciale (cei cărora le-a fost stabilit statutul de copii cu dezabilităţi sau care prezintă risc sporit de dezvoltare ulterioară a maladiilor ereditate, sau cu anamneză genetică agravată) va permite ca aceştia să-şi găsească un cămin familial cât mai curând şi să înceapă tratamentul medical corespunzător. Buliga a spus că modificările şi completările vin, în ansamblu, să optimizeze baza legală privind realizarea procedurilor de adopţie, precizează categoriile de copii adoptabili, exclud reglementările discriminatorii referitor la contraindicaţiile medicale ale adoptatorilor în concordanţă cu prevederile actelor internaţionale şi bunelor practici în domeniul respectiv la nivel european şi internaţional. Potrivit documentului, aprobat de Guvern, depunerea cererilor de adopţie internaţională, însuşi procedura de adopţie de către cetăţeni străini sau apatrizi, nu se va mai face prin intermediul unor autorităţi centrale ale satului, ci doar prin intermediul şi cu suportul profesionist al organizaţiilor străine cu atribuţii în domeniul adopţiei, acreditate şi înregistrate în Republica Moldova. Această restricţie nu va fi aplicată pentru cetăţenii Moldovei, domiciliaţi peste hotare. Actualmente, în Republica Moldova sunt acreditate 25 de asemenea organizaţii. Pentru a evita formalismul în examinarea dosarelor şi a asigura calitatea procesului de potrivire a adoptatorilor, proiectul propune limitarea la două a numărului de cereri de adopţie internaţională, depuse de către fiecare organizaţie străină şi aflate simultan la evidenţa Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Astfel, numărul total de dosare concomitent în examinare nu va depăşi 50, pentru mai multe Ministerul nu dispune de capacităţi. Ministrul a mai spus că au trecut 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii adopţiei şi că în prezent în curs de pregătire se află o informaţie detaliată privind rezultatele acestui proces, inclusiv cele ce vizează adopţia internaţională. Informaţia va fi va fi făcută publică în timpul apropiat.