logo

Copiii din localităţile rurale sunt mai afectaţi de migraţie şi sărăcie decât cei de la oraşe


https://www.ipn.md/ro/copiii-din-localitatile-rurale-sunt-mai-afectati-de-migratie-si-7967_986543.html

Copiii mici din localităţile rurale sunt mai afectaţi de migraţie, sărăcie, acces redus la educaţie şi sănătate, comparativ cu cei de la oraşe. În 16% din familii lipseşte unul sau ambii părinţi de acasă, aceştia fiind plecaţi la muncă peste hotare. Acest fenomen cuprinde în special familiile sărace, care întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea copiilor cu produse şi servicii de igienă, precum şi un regim alimentar adecvat de fructe, legume, produse dietetice şi carne, se arată într-un studiu lansat, miercuri, de UNICEF şi Ministerul Educaţiei, transmite Info-Prim Neo. „Suntem conştienţi de faptul că primii ani de viaţă a unui copil sunt cei mai importanţi pentru creşterea şi dezvoltarea lui. De aceea, intenţionăm să ridicăm calitatea profesională a cadrelor didactice şi medicale, astfel încât părinţii să primească susţinerea necesară”, a declarat şeful Direcţiei învăţământ secundar şi general al Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu. Potrivit studiului, doar 5% din familii consideră că micuţii cu dizabilităţi pot frecventa grădiniţele din comunitate. Numai 46% din familii au declarat că le-ar permite copiilor să se joace cu semenii lor cu dizabilităţi. Totodată, circa 20% dintre familii cred că pentru copiii lor cu dizabilităţi ar fi mai bine să înveţe în şcolile internat. La capitolul violenţă, studiul arată că 16% dintre copiii de până la un an şi 57% din copiii de până la 7 ani sunt bătuţi de părinţi. „Credem că datele studiului vor susţine eforturile autorităţilor moldovene de a investi în programe şi servicii complexe pentru copiii de vârstă timpurie şi familiile acestora. Este important ca aceste servicii şi programe să fie disponibile inclusiv pentru familiile dezavantajate, inclusiv cele din localităţile rurale”, a menţionat reprezentantul UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster. Potrivit datelor prezentate, mai puţin de 1/3 dintre copii consumă carne sau peşte în fiecare zi, doar jumătate din ei consumă produse dietetice şi 67% consumă legume şi fructe. Fiecare al 10-a copil de până la 7 ani este lăsat de părinţi fără supraveghere şi numai 81% dintre părinţi cunosc semnele de pericol pentru viaţa copilului. De asemenea, datele studiului arată că, faţă de anul 2003, în 2009 numărul părinţilor care se joacă cu copiii lor aproape că s-a dublat şi constituie 97%. În acelaşi timp, mai puţini părinţi au declarat că le citesc copiilor cărţi: 30% în 2009, comparativ cu 37% în 2003. Studiul „Cunoştinţe, atitudini şi practice ale familiilor în domeniul îngrijirii şi dezvoltării timpurii a copiilor” a fost realizat pe un eşantion de 1800 familii, care au cel puţin câte un copil cu vârste cuprinse între 0 şi 7 ani.