Copiii de la internatul nr. 2 din Chişinău au primit cadouri de la „părinţii adoptivi” din Italia
https://www.ipn.md/ro/copiii-de-la-internatul-nr-2-din-chisinau-au-primit-7967_975255.html
Copiii de a şcoala-internat nr. 2 din Chişinău au primit cadouri de Paşti din partea „părinţilor adoptivi” din Italia. În schimb, micuţii au oferit oaspeţilor din Italia un mic concert, transmite Info-Prim Neo.
Copiii de la internat au interpretat cântece populare, precum şi un cântec în limba italiană „Felicita”, ceea ce a surprins plăcut oaspeţii din Italia. De asemenea, un cor de fete a încântat publicul cu o suită de melodii, iar un grup de băieţi a cântat la nai şi trompetă.
Evenimentul face parte din programul „Adopţiilor la distanţă”, desfăşurat de Asociaţia Filantropică IRFF ONLUS. Acest proiect a început să funcţioneze din 1997 prin filiala din Italia a IRFF. Voluntarii din Italia organizează întruniri de sensibilizare a oamenilor pentru susţinerea financiară a unuia sau mai multor copii din orfelinatele Moldovei. În acest mod, copii orfani beneficiază de suport din partea „părinţilor adoptivi”. Suportul constă în haine, rechizite şcolare etc. De asemenea, „părinţii de la distanţă” vin periodic în vizită la protejaţii lor.
Serviciul ONLUS al IRFF Moldova este o agenţie ne-guvernamentală, publică, no-profit, care munceşte pentru eliminarea sărăciei, malnutriţiei şi a bolii. Fondată în iunie 2001, IRFF ONLUS Moldova a urmărit crearea şi sponsorizarea proiectelor de dezvoltare care ar stimula un schimb de cunoştinţe, talente şi servicii între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Din momentul înregistrării ei, organizaţia poartă responsabilitate pentru proiectul „Adopţiilor la distanţă”.