Copiii care frecventează centrele de plasament, comunitare și cele de zi din municipiul Chișinău au participat astăzi la master class-uri, la care au desenat, au modelat în lut și au confecționat articole din hârtie. Lucia Caciuc, șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, a spus că evenimentul are loc în contextul marcării, la 3 decembrie, a Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități, transmite IPN.
Potrivit Luciei Caciuc, astfel de evenimente, la care participă copii cu și fără dizabilități, vin să fortifice incluziunea socială. Despre incluziune se vorbește mult, dar, din păcate, nu întotdeauna este înțeleasă și acceptată, a spus șefa Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului.
Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a declarat că este foarte important să înțelegem și să fim foarte conștienți de faptul că toți avem drepturi egale și suntem unici în felul nostru. „Astfel de activități vin să sensibilizeze întreaga comunitate, să fie receptivă la nevoile și necesitățile fiecărui om, indiferent dacă are sau nu o dizabilitate”, a spus Angela Cutasevici.
Master class-urile s-au desfășurat în contextul campaniei „Și eu pot…” organizată de către Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului, în perioada 25 noiembrie-9 decembrie, prin intermediul căreia și-a propus promovarea abilitărilor copiilor cu dizabilități. Obiectele create vor fi expuse în cadrul unei expoziții cu vânzare care va fi organizată în ajun de Crăciun.
În municipiul Chișinău, în instituțiile de învățământ de tip general studiază 1132 de copii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv 327 care dețin grad de dezabilitate.