logo

Copiii cu dizabilităţi din Ungheni au şansă să frecventeze o grădiniţă incluzivă


https://www.ipn.md/ro/copiii-cu-dizabilitati-din-ungheni-au-sansa-sa-frecventeze-o-gradinita-incluziva-7967_1005589.html

Circa 70 de copii cu dizabilităţi cu vârsta între 5 şi 7 ani, din raionul Ungheni au posibilitatea să frecventeze grădiniţa. După ce instituţia a stat mai mult timp în paragină, aceasta a fost redeschisă prin intermediul proiectului „Şanse egale la educaţia timpurie pentru toţi copiii”.

Solicitată de IPN, preşedintele Asociaţiei obşteşti „Sprijin şi Speranţă”, coordonatorul proiectului, Maria Calchei, a menţionat că asociaţia pe care o conduce a dorit să contribuie la implementarea Strategiei Naţionale de incluziune socială, aprobată de Guvern în anul 2003, prin intermediul proiectului „Şanse egale la educaţia timpurie pentru toţi copiii”. „Din start am analizat situaţia din raionul Ungheni şi am observat că 37% din copiii cu vârsta între 5 şi 7 ani nu frecventau grădiniţa, în timp ce legislaţia stipulează că instruirea copiilor la această vârstă este obligatori. Totodată, copiii cu dizabilităţi din raionul Ungheni nu aveau acces la servicii de educaţie comună cu alţi copii. ”, a mai menţionat Maria Calchei.

Coordonatorul proiectului a specificat că în anul 2009 membrii organizaţiei au identificat grădiniţa din Ungheni care are o capacitate de 360 de locuri, dar care nu activa şi era în stare de ruinare. Membrii asociaţiei au solicitat ajutorul autorităţilor publice locale să redeschidă instituţia şi care să fie una incluzivă destinată şi copiilor cu dizabilităţi.

„Finanţatorii au oferit 65 de mii de euro pentru reparaţie, şi procurarea echipamentului metodic, instrumente necesare. Banii însă nu au fost nici pe departe suficienţi”, a adăugat preşedintele asociaţiei „Sprijin şi Speranţă”.

Maria Clachei a spus că de la fondul de investiţii au fost alocaţi 3 milioane de lei, iar de la bugetul local al raionului Ungheni încă peste 4 milioane de lei. Banii au fost utilizaţi pentru angajarea cadrelor didactice, asigurarea condiţiilor europene de predare şi întreţinere, sală muzicală, jucării ş.a. În prezent instituţia este frecventată de 366 de copii, dintre care 67 sunt copii cu dizabilităţi.

Coordonatorul proiectului a subliniat că este un succes faptul că s-a reuşit redeschiderea grădiniţei, însă chiar dacă va fi deschisă încă o instituţie toate locurile vor fi ocupate, pentru că este o necesitate de grădiniţe în Ungheni.

Proiectul „Şanse egale la educaţia timpurie pentru toţi copiii” a fost implementat în parteneriat cu Asociaţia de caritate şi asistenţă socială „Acasă”, finanţat de Fundaţia „Janivo” din Olanda. Proiectul a fost implementat în anii 2009-2011. În acest an, Asociaţia obştească „Sprijin şi Speranţă”, împreună cu alte şase organizaţii neguvernamentale din Moldova, a fost selectată printre finaliştii Premiului Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială 2013.