Treisprezece minori, cu vârstele cuprinse între 11 ani și 15 ani, au fost agresați fizic la o tabără de odihnă din orașul Vadul lui Vodă, de alți doi adolescenți în grija cărora au fost lăsați. Poliția capitalei, în comun cu Procuratura, au inițiat un proces penal pentru tortură în privința celor doi adolescenți, aceștia fiind cercetați în stare de libertate, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Direcției de poliție, în urma investigațiilor s-a constatat că tabăra de odihnă activa în lipsa actelor legale ce se impun, iar cei doi adolescenți, de 16 și, respectiv, 17 ani, care i-ar fi agresat pe cei treisprezece copii, ar fi recurs la gest după ce au consumat băuturi alcoolice.
Pe lângă procesul penal inițiat în privința celor doi adolescenți, organele de drept au inițiat o cauza penală în privința administratorului taberei. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore în izolatorul Direcției de poliție a municipiului Chișinău.
Minorii agresați fizic au fost îndreptați la Centrul de expertiză medico-legală pentru constatarea gradului de gravitate a leziunilor corporale provocate.
Poliția a sesizat autoritățile locale pentru a întreprinde acțiuni de rigoare, iar în urma unei ședințe comune a fost emisă decizia de sistare a activității taberei.