logo

Convorbiri telefonice cu stânga Nistrului mai ieftine


https://www.ipn.md/ro/convorbiri-telefonice-cu-stanga-nistrului-mai-ieftine-7967_986408.html

Guvernul de la Chişinău creează premise pentru semnarea unui acord de interconectare a reţelelor de telefonie fixă de pe malul drept şi stâng al Nistrului, a declarat, joi, viceministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, Dorin Recean, citat de Info-Prim Neo. Potrivit hotărârii aprobate de executiv, Î.S. "Camera Înregistrării de Stat" va înregistra agenţii economici din regiunea transnistreană din domeniul comunicaţiilor şi va elibera acestora certificatul de înregistrare a întreprinderii. Totodată, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei va elibera acestor agenţi licenţele necesare pentru activitate. Conexiunea directă între reţeaua SA „Moldtelecom” şi cea a operatorului de telefonie fixă din stânga Nistrului S.A.T.I. „Interdnestrocom” nu există din septembrie 2003. Apelurile telefonice dinspre abonaţii din stânga Nistrului trec prin reţelele operatorilor din alte state pentru a ajunge în reţeaua „Moldtelecom” şi se taxează ca apeluri internaţionale. Potrivit viceministrului Dorin Recean, iniţiativa de semnarea unor acorduri directe şi excluderea intermedierii unor operatori străini la prestarea de servicii de telefonie fixă vine din mediul de afaceri de pe ambele maluri. Realizarea acestei iniţiative va conduce la ieftinirea apelurilor telefonice de câteva ori , iar calitatea apelurilor va fi mai bună, a spus viceministrul.