logo

Convenţia CoE cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane va intra în vigoare la 1 februarie


https://www.ipn.md/ro/conventia-coe-cu-privire-la-lupta-contra-traficului-de-fiinte-7967_968146.html

Convenţia Consiliului Europei cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane va intra în vigoare la 1 februarie în primele zece state care au ratificat-o: R. Moldova, Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Georgia, România şi Slovacia, se arată într-un comunicat al Serviciului de Presă al CoE expediat agenţiei Info-Prim Neo. Convenţia cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane este un instrument complex, care pune în sarcina statelor, care au ratificat-o, adoptarea unui spectru larg de măsuri, de ordin legislativ, economic şi social, legate de prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane (exploatare sexuală, muncă forţată, robie, trafic de organe etc.), de acordarea asistenţei victimelor – bărbaţi, femei sau copii, deopotrivă, şi de pedepsirea traficanţilor. Noua Convenţie, primul tratat european din acest domeniu, prevede informarea persoanelor cu risc sporit de a deveni victime ale traficului şi evitarea tratării victimelor de către poliţie şi autorităţi ca migranţi ilegali sau criminali. Victimele traficului vor beneficia de asistenţă psihologică şi medicală, suport pentru reintegrarea în societate şi vor fi în drept să primească o compensaţie. Totodată, victimelor li se vor acorda minimum 30 de zile, timp în care se vor recupera şi vor scăpa de sub influenţa traficanţilor, pentru a se decide dacă doresc să coopereze cu autorităţile. În baza Convenţiei, traficul de fiinţe umane va fi considerat infracţiune criminală, iar traficanţii şi complicii lor vor fi pedepsiţi. Viaţa privată şi siguranţa victimelor va fi protejată pe durata procesului judiciar. Convenţia prevede şi posibilitatea de a incrimina pe cei care s-au folosit de serviciile victimelor în cunoştinţă de cauză, dar şi posibilitatea de a scuti victimele de penalităţi, în cazul în care au fost implicaţi fără voia lor în activităţi criminale. În decurs de un an după intrarea în vigoare a Convenţiei, Grupul de experţi în combaterea traficului de fiinţe umane (GRETA), format din 10-15 experţi independenţi, va monitoriza implementarea Convenţiei. În Bosnia-Herţegovina, Franţa şi Norvegia, Convenţia cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane va intra în vigoare la 1 mai curent. Deschis pentru semnare în mai 2005 în cadrul celui de-al treilea Summit al şefilor de state şi de Guverne a CoE, documentul a fost semnat, dar deocamdată nu a fost ratificat de către alte 24 de state. Potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, până la 2,45 mln de persoane devin anual victime ale traficului. Profiturile ilicite din urma traficului de fiinţe umane se cifrează 33 mlrd USD, plasându-l pe locul trei printre cele mai profitabile afaceri ilicite, după traficul ilicit de droguri şi armament.