„Conturile de miliarde de dolari pentru acest regim artificial le suportă contribuabilii ruşi şi populaţia simplă din estul Moldovei, privată de posibilităţile de dezvoltare.” Interviul vicepremierului pentru problemele reintegrării Victor Osipov, acordat Agenţiei de presă Info-Prim Neo

[ - Conflictul transnistrean este apreciat de organisme europene şi internaţionale, guverne ale altor ţări, experţi străini şi locali drept cel mai puţin complicat nu doar comparativ cu spaţiul post-sovietic, ci şi din toată Europa, dacă nu chiar din toată lumea. De ce atunci el nu se rezolvă o perioadă atât de mare şi nici nu dă semne de rezolvare într-o perspectivă previzibilă şi puţin cu ce se deosebeşte de cele complicate?] - Vedeţi că diferendul durează, iar soluţionarea a stat pe loc, deci este o problemă la mijloc, chiar mai multe, aş spune. Aprecierile pe care le invocaţi sunt relative. Da, celelalte conflicte de natură separatistă sunt mult mai complicate, din cauza prezenţei unor motivaţii etnice sau confesionale, din motive geopolitice sau altele. În cazul cu raioanele de est ale Republicii Moldova aceste elemente lipsesc, ceea ce ne avantajează. Însă, există alţi factori distructivi, un sistem de susţinere artificială a regimului separatist, memoria conflictului armat şi a pierderilor umane răscolită abil de o propagandă cvasi-totală, etc. Lipsesc motvaţiile de tip fundamentalist, însă, persistă altele, care fac dificilă sarcina soluâionării definitive. La întrebarea de ce s-a avansat atât de puţin până acum ar trebui să răspundă cei care poartă răspunderea politică pentru evoluţiile anterioare din cadrul procesului. Actuala guvernare cred că trebuie să se concentreze şi să demonstreze ea însăşi că avansează pe calea reintegrării ţării şi după aceea va avea dreptul să dea aprecieri. Judecători avem destui şi se cam ieftinesc. Totuşi, ca să revin la conceptul întrebării, sunt de acord cu formula precedentului ambasador polonez în Republica Moldova, care aprecia că avem nu un conflict îngheţat, ci o soluţionare îngheţată. [ - Despre conflictul transnistrean se vorbeşte ca despre unul politic, nu interetnic, nu interconfesional şi anume pe aceasta se bazează aprecierile privind caracterul său necomplicat şi aşteptările privind posibila rezolvare. Ce înseamnă „conflict politic” raportat la cel transnistrean?] - Parţial, deja am atins elementele ce definesc natura acestui conflict. Ce înseamnă politic – simplu vorbind, fenomenul adjudecării puterii în regiune de către elita locală într-o manieră ilegală şi violentă, impunându-se prin forţă, fără a exista măcar un temei clasic, istoric, teritorial, naţional, etnic, religioas, social, etc. Pur şi simplu, au ieşit de sub controlul constituţional, creând o problemă enormă ce constă în modalitatea de reinstaurare a legalităţii, a democraţiei şi a suveranităţii statului în această regiune. Lipsa unor motivaţii interne fireşti face ca regimul să fie destul de fragil şi slab, deaceea el supravieţuieşte, aşa cum s-a şi instaurat, exclusiv datorită suportului din afară, politic, militar, financiar, social-economic, energetic. Principala sursă a acestui suport este Federaţia Rusă, iar conturile de miliarde de dolari pentru acest regim artificial le suportă contribuabilii ruşi şi populaţia simplă din estul Moldovei, privată de posibilităţile de dezvoltare. [ - Este logic ca pentru soluţionarea unui conflict de ordin politic să fie utilizate instrumente, mecanisme de pe acelaşi câmp – politic. Care sunt ele, principalele, măcar?] - Dacă e să ne rezumăm la principalele, este vorba despre negocierea politică, al cărei singur format recunoscut actualemnte de toate părţile este „5 plus 2”. Dar pentru a avansa pe această cale este nevoie de o muncă grea şi îndelungată de consolidare a încrederii, în primul rând, între Chişinău şi Tiraspol, de multiplicare a contactelor şi cooperării populaţiei de pe malul stâng şi cel drept al nistrului, de crearea unui context favorabil pentru identificarea soluţiei politice. Evident, sunt destule forţe şi grupuri, care au interesul să perpetuieze conflictul, pentru că trăiesc pe seama suferinţei populaţiei din regiune, scot dividende din problema cu care se confruntă Republica Moldova. Aceste forţe şi grupuri reacţionează furibund la orice semn pozitiv, la orice aluzie a unor potenţiale reconcilieri între cele două maluri, de obicei, lansând provocaţii şi subminând negocierile. Asistăm chiar în acest final de an la dezinformări, ameninţări sterile, care vin imediat după paşii pozitivi întreprinşi de Chişinău şi unele semne de reacţie constructivă din partea Tiraspolului. [ - Guvernările trecute ale Republicii Moldova au utilizat adecvat instrumentele politice? De ce nu au dat rezultate?] - Sunt nevoit să repet, că aş vrea să evit deocamdată să pun note predecesorilor. Doar două observaţii esenţiale: trebuie să fim recunoscători pentru faptul că s-a reuşit apărarea unui principiu fundamental, pe care noul Guverm l-a preluat cu consecvenţă şi devotament – principiul independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republcii Moldova în frontierele ei recunoscute internaţional. Şi cealaltă, trebuie să reevaluăm metodele aplicate anterior în procesul propriu-zis de soluţionare în funcţie de efectele pe care le-au produs. Înlocuirea celor ineficiente şi contraproductive lasă loc pentru abordările noi, pentru verificarea altor concepte tactice. [ - Prin ce se vor deosebi abordările politice pe care se va sprijini actuala guvernare a Alianţei pentru Integrarea Europeană?] - Deocamdată, pot reitera ceea ce s-ar putea defini ca deschidere şi constructivism, un fel de presiune pozitivă. Negocierea unei soluţii politice durează prea mult, deaceea credem că nu mai putem amâna din acest motiv rezolvarea unor probleme vitale cu care se confruntă populaţia din estul Moldovei, şi de pe un mal şi de pe celălalt al Nistrului. Încercăm să promovăm dezvoltarea locală în toate domeniile, conlucrarea între oameni fără a condiţiona sau a lega aceasta de evoluţia negocierii politice, căci oamenii au o viaţă de trăit, nu câteva, şi este inadmisibil să piardă atâta timp din cauza unor jocuri de interese ale elitelor locale sau metropolitane. [ - Fiecare guvernare nouă de la Chişinău, în campaniile electorale, dar şi în afara lor, se declara aptă să reintegreze ţara. Cel mai optimist în acest sens a fost ex-guvernul comunist. Însă în scurt timp liderul nerecunoscut Igor Smirnov i-a interzis preşedintelui constituţional Vladimir Voronin să-şi viziteze mama, care locuia în una din localităţile din stânga Nistrului. Câtă întâmplare şi subiectivism şi câtă legitate a fost în astfel de gesturi?] - Diferenţa constă în realismul şi onestitatea angajamentelor. Cei care s-au lăudat că rezolvă în trei luni, n-au reuşit nici în opt ani, dimpotrivă, divizarea s-a aprofundat în domeniile de telecomunicaţii, transport feroviar, asigurare energetică, etc. Rigiditatea uneia dintre părţi a amplificat duritatea celeilalte şi Republica Moldova, cetăţenii de pe ambele maluri au fost principalii, care au avut de pierdut. Liderii, totuşi, contează mai puţin. Oricine îşi asumă guvernarea Republicii Moldova, trebuie să aibă şi soluţii, şi încredere că poate rezolva porblemele ei fundamentale, iată de ce AIE a plasat reintegrarea ţării între cele cinci priorităţi majore. Dar, noi evităm populismul, renunţăm la iluzii şi la transformarea problemei în una de atitudini personale între lideri. [ - În acelaşi context, luaţi în calcul că regimul de la Tiraspol poate proceda la anumite gesturi ostile, eventual provocări, ca răspuns la declaraţiile foarte conciliante ale noii guvernări de la Chişinău? Cel puţin, până acum s-a întâmplat exact aşa. Un astfel de comportament este explicabil, dacă nu şi justificat: cu cât mai mult se încălzesc relaţiile dintre malurile Nistrului, cu atât mai inutilă se dovedeşte existenţa unui regim separatist. Declaraţiile privind posibila introducere a vizelor pentru cetăţenii din dreapta Nistrului, de exemplu, ar putea avea semnificaţia unui nou ciclu de ostilităţi?] - Luăm în calcul şi scenariile pozitive, şi cele negative. Suntem conştienţi şi de influienţa externă asupra comportamentului celor de la Tiraspol, dar şi de jocurile nomenclaturii locale din regiune, în rândul căreia unii s-au deprins că au treabă numai dacă sunt complicaţii, altfel îşi pierd rostul. De altfel, informaţiile vehiculate de presă în ultimele zile, în primul rând de unele medii ruseşti, într-adevăr, constituie manipulări porvocatoare, bazate pe falsuri sau replici rupte din context. Pentru noi este important să menţinem o abordare strategică, bazată pe realitatea de jure, că raioanele de est sunt parte a Republicii Moldova, populaţia lor este popualţia ţării noastre, deşi aflată temporar sub dominaţia unei administraţii neconstituţionale, prin urmare autorităţile de la Chişinău trebuie să acţioneze în beneficiul oamenilor ce locuies în regiune. Această filozofie au avut-o cei din Germania federală, iar bunăvoinţa şi răbdarea lor a fost după o lungă perioadă răsplătită cu reintegrarea ţării acum 20 de ani. [ - La care etapă a soluţionării conflictului transnistrean a preluat gestionarea situaţiei noua guvernare de la Chişinău în 2009: suntem la început de cale, la mijloc, mai spre sfârşitul procesului?] - Deoarece toată lumea cunoaşte progresele şi regresele de până acum, aş prefera să apreciez că suntem pe la mijloc de cale, dar eu sper că vom parcurge mai repede partea rămasă până la o soluţie definitivă. [ - Cum se întâmplă că la circa 18 ani de conflict şi de negocieri, cu implicarea unor forţe foarte serioase pe plan internaţional, între cele două maluri, practic, nu circulă liber oamenii, capitalul, mărfurile, dar nici transportul, nici telecomunicaţiile? S-a destrămat tot ceea ce era cândva comun, inclusiv căile ferate.] - S-a întâmplat în moduri diferite cu fiecare dintre aceste domenii, dar, aveţi dreptate, ele arată că în ultimii ani s-a aprofundat ruptura dintre malul drept şi cel stang al Nistrului şi acesta este un bilanţ trist. Pe umerii noştri cade remedierea. De altfel, şi cei de la Tiraspol au numai de pierdut de pe urma acţiunilor lor abizive, de exemplu, după divizarea căilor ferate, care sunt semi-moarte în stanga Nistrului, consumă sume enorme de la bugetul regiunii petnru întreţinere, au lăsat angajaţii fără câştiguri, etc. Totuşi, există şi domenii în care am rămas uniţi. Sportul este unul dintre ele, ceea ce dovedeşte încă o dată forţa lui de mesager al păcii şi al raţiunii. [ - La diferite etape, în diferite conjuncturi şi diferite personalităţi afirmă că cheia rezolvării conflictului transnistrean se află fie la Moscova, fie la Bucureşti, fie la Washington, Bruxeless, Chişinău, Tiraspol… Care este poziţia actualei guvernări de la Chişinău?] - Metaforele sunt utile pentru abordări mai creative, pentru găsirea paradigmelor mai potrivite, dar ele rămân a fi doar metafore. Eu nu cred în poveşti cu „cheiţa de aur”, când e vorba de un asemenea conflict. Da, Moscova are cea mai mare influienţă şi prezenţă în regiunea separatistă din estul Moldovei şi este clar că urmează să obţinem redefinirea abordărilor sale, ca să convertim impactul actual în contribuţie la soluţionarea conflictului. Dar şi Kievul este decisiv, deoarece este vecinul nemijlocit dinspre est prin teritoriul căruia fluxurile comerciale gri comunică cu aşa-numita „gaură neagră” din stânga Nistrului. Aici eforturile comune moldo-ucrainene sunt susţinute de EUBAM, misiune aflată sub egida Bruxelles-ului. Washingtonul este, în general, cel mai puternic actor în politica economică, democratică şi de securitate pe mapamond. Deci, este esenţial pentru Chişinău să-şi construiască în sfârşit propria strategie de „dezgheţare” a soluţionării, care să echilibreze toate aceste centre de inlfuenţă. [ - Se spune demult şi insistent că din actuala stare de lucruri în jurul conflictului au de câştigat şi „anumite forţe” politice şi economice de la Chişinău, care au interesul de a o menţine cât mai mult timp. Care sunt acele forţe, dacă sunt, şi cum pot fi ele „influenţate”?] - Eu accept şi sunt de acord cu aeastă apreciere la nivel de deducţie, precum şi reieşind din periodocitatea interceptării partidelor de marfa de contrabandă adusă de peste Nistru de către afacerişti de pe malul drept. Dar un rechizitoriu complet nu deţin. Dacă voi intra în posesia unor date verificate, am să le fac publice. [ - Expresia înstrăinării oamenilor de pe cele două maluri sunt posturile vamale şi de grăniceri, existenţa cărora este contestată de cele mai mari puteri ale lumii. Ce trebuie de făcut ca ele să dispară practic?] - Trebuie de asigurat prin alte metode monitoringul cât mai complet al circuitului de mărfuri, legalitatea acestui circuit şi gestionarea riscurilor aferente pentru a proteja interesele consumatorilor şi ale bugetului de stat. Cu anumite iniţiative în acest sens a venit deja EUBAM. Ele au fost transmise autorităţilor moldoveneşti de resort, de la care aşteptăm expertiza de specialitate şi, mai ales, soluţii de implementare. Scopul este clar – eliminarea acestor percheziţii permanente pe care le suportă localnicii şi călătorii de tranzit la posturilor intrne, de altfel, ineficiente în contracarearea circuitului ilicit de bunuri. Însă, îl vom putea atinge numai când găsim soluţii alternative mai bune decât cele actuale. [ - Care este „asul” noii guvernări de la Chişinău în procesul de reglementare a conflictului şi unde credeţi că va ajunge acest proces la sfârşitul anului 2010, de exemplu?] - Asul, dacă vreţi să-i spunem aşa, e la vedere – acţiunea pozitivă şi delimitarea proiectelor de dezvoltare de evoluţiile negocierilor politice. Totişi, relansarea acestora din urmă este imperativ necesară, pentru că timpul este o resursă în sine şi pentru procesul de identificare a soluţiei politice. Trebuie să începem lucrul la subiect, cu negocieri reale pe marginea conceptului şi elementelor viitorului statut al regiunii în cadrul Republicii Moldova. Desigur, revenirea în faza preelectrorală a clasei politice din Republica Moldova, cauzată de refizul Partidului Comuniştilor de a vota Preşedintele ţării, determină o stare de expectativă din partea participanţilor la proces. Real, spre finalul lui 2010 putem obţine pregătirea consistentă pentru reluarea negocierilor reale, dar vom face totul pentru a avansa şi mai mult. [ - Două jumătăţi, două părţi în general se unesc atunci când aceasta şi-o doresc ambele părţi. De ce credeţi că cetăţeanul simplu din stânga Nistrului, îndoctrinat până acum cu „chipul duşmanului” din dreapta Nistrului, şi-ar dori această reintegrare?] - Nici o porpagandă, oricât de perversă ar fi, nu are puterea să convingă un frate de pe malul stâng că cel de pe malul drept îi este cel mai mare duşman. Sau să convingă pe mamă că fiica ei îi este străină. Iar noi avem atâtea şi atâtea familii răspândite pe ambele maluri. Deşi, nu trebuie nici să fim atât de demodaţi ca să ignorăm impactul unei îndelungi şi metodice „prelucrări de creieri”, totuşi, sângele apă nu se face. Problema era în motivaţiile sociale şi valorice profunde, în gradul de atractivitate al sistemului şi al calităţii vieţii de pe malul drept al Nistrului pentru populaţia de pe malul stâng. Dar s-a încheiat timpul când pentru oameni era lipsit de sens compararea a două regimuri autoritare, cel de la Tirspol cu cel de la Chişinău. Noua guvernare de la Chişinău are şansa enormă de a face din Republica Moldova o ţară democratică, cu dezvoltare economică dinamică, cu garanţii sociale înalte, cu şanse reale de a deveni membri ai comunităţii europene, de a călători şi a munci liber în ţările spaţiului european... În mod sigur, va apare sensul reintegrării pentru oamenii simpli, ceea ce va anihila orice strategii şi investiţii de menţinere artificială a actualului regim separatist.