Controlul şi profilaxia tuberculozei vor fi reglementate de o lege
https://www.ipn.md/ro/controlul-si-profilaxia-tuberculozei-vor-fi-reglementate-de-o-lege-7967_969042.html
Măsurile de control, profilaxie şi tratament a tuberculozei vor fi reglementate, în premieră, de o lege. Parlamentul a adoptat vineri, 28 martie, în primă lectură proiectul Legii cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei. Actualmente, domeniul este reglementat numai prin hotărârea Guvernului cu privire la Programul naţional de control şi profilaxie a tuberculozei pentru anii 2006-2010, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit viceministrului Sănătăţii, Boris Golovin, elaborarea actului legislativ a fost impusă de necesitatea stabilirii unui cadru juridic care să asigure protecţia drepturilor persoanelor bolnave, să garanteze acces gratuit la asistenţa medicală antituberculoasă, precum şi să asigure familiarizarea societăţii cu pericolele de infectare. De asemenea, necesitatea Legii este condiţionată de situaţia epidemiologică actuală a tuberculozei în Moldova, fapt ce prezintă un pericol considerabil pentru întreaga populaţie, a subliniat viceministrul.
Proiectul de lege stabileşte atribuţiile organelor administraţiei publice în domeniul controlului şi profilaxiei tuberculozei, măsurile de profilaxie şi tratament, drepturile şi obligaţiunile persoanelor aflate la evidenţă şi a bolnavilor, protecţia socială a bolnavilor, cadrelor medicale, prevenirea tuberculozei în cadrul grupelor vulnerabile şi responsabilitatea pentru încălcarea legislaţiei privind controlul şi profilaxia tuberculozei.
Potrivit datelor statistice, în ianuarie curent la evidenţă erau 4759 bolnavi de tuberculoză, dintre care 3545 sunt cazuri noi depistate pe parcursul anului 2007. În 2006 au fost înregistrate 4602 cazuri. În rândul copiilor până la 17 ani, în 2007 au fost înregistrate 251 cazuri de tuberculoză, faţă de 261 cazuri cu un an mai devreme.