Controlul comun moldo-ucrainean la punctul de trecere a frontierei „Cuciurgan-Pervomaisc” începe la sfârșitul lunii mai. Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, a declarat într-o conferință de presă că scopul acestui control este de a facilita traficul de mărfuri, de transport şi de persoane. Nu se urmărește nicidecum constrângerea locuitorilor din stânga Nistrului. Dimpotrivă, se vor reduce cheltuielile de export din regiunea transnistreană şi se vor scurta distanțele parcurse, a spus viceministrul, citat de IPN.
Controlul comun moldo-ucrainean la punctul de trecere a frontierei „Cuciurgan-Pervomaisc” va fi stabilit în două etape. La prima etapă, angajații Poliției de Frontieră vor monitoriza în comun fluxul de persoane care traversează frontiera prin acest punct. Cetățenii străini se vor regăsi în baza de date a autorităților moldovenești şi vor fi astfel eliminate situațiile neplăcute la ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova, când aceste persoane trebuiau să explice cum au intrat în Moldova în lipsa unor confirmări oficiale.
La a doua etapă, estimativ peste șase luni, se va purcede și la controlul comun al mărfurilor de import-export, după modelul celorlalte puncte de control comun care își desfășoară deja activitatea. Controlul mărfurilor fitosanitare la capitolul siguranței şi securității va fi pe seama autorităților de la Tiraspol.
Viceministrul a reiterat că toate mărfurile accizate care sunt introduse pe teritoriul Republicii Moldova sunt supuse controlului organelor constituționale, chiar dacă mai apoi au ca destinație Transnistria. Datorită controlului comun moldo-ucrainean la postul „Cuciurgan-Pervomaisc”, agenții economici din stânga Nistrului nu vor mai trebui să se deplaseze în alte puncte de control la frontiera cu Ucraina pentru vămuirea mărfurilor de export. În prezent vămuirea mărfurilor transnistrene destinate exportului se face prin punctele vamale de la Tudora şi Căuşeni. Astfel, prin instalarea unui punct de control mai aproape de cei din stânga Nistrului vor fi reduse cheltuielile de transport, dar şi distanțele parcurse.
Punctul vamal „Cuciurgan-Pervomaisc” va funcționa în regim non-stop, cu două piste marfare şi o pistă pentru traficul de pasageri.