Contractul în vigoare cu SAP „Gazprom”, privind condițiile de furnizare a gazelor naturale către Republica Moldova, a fost prelungit cu o lună, adică până la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. SA „MoldovaGaz” menționează că acest fapt va asigura aprovizionarea cu gaze a tuturor consumatorilor din țară în această perioadă, transmite IPN.
Compania precizează că vor continua negocierile pentru noul contract, inclusiv asupra prețului gazelor naturale.
Totodată, Andrei Spînu, viceprim-ministru, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, a declarat că prelungirea contractului are loc în aceleași condiții la care Moldova a primit gaze în luna septembrie. Potrivit lui, mai multe detalii urmează să fie prezentate astăzi, 1 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.
Contractul de livrare a gazului rusesc în Republica Moldova a expirat pe 30 septembrie. Deși Agenția pentru Reglementare în Energetică nu a confirmat oficial informația, economiștii spun că majorarea tarifelor pentru gazele naturale livrate consumatorilor finali, cerută de Moldovagaz, ar fi de 35%. Executivul spune că, în condițiile creșterii tarifelor pentru consumatorii finali, guvernarea ia în considerare posibilitatea acordării compensațiilor pentru familiile cu venituri modeste.