logo

Contrabandă de droguri în valoare de un milion de lei


https://www.ipn.md/ro/contrabanda-de-droguri-in-valoare-de-un-milion-de-7967_1089892.html

Patru tineri au fost reținuți fiind suspectați de contrabandă de droguri. În urma perchezițiilor la ei acasă oamenii legii au depistat droguri de diferite tipuri, valoarea cărora este estimată la circa un milion de lei, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că este vorba despre doi tineri și două tinere cu vârstele cuprinse între 18 și 25 ani. Toți sunt domiciliați temporar în municipiul Chișinău.

Pe lângă droguri, a fost găsit un pistol pneumatic, deținut ilegal, și peste 35 de mii de lei în diferită valută.

S-a stabilit că pe parcursul a cinci luni, liderul grupului a organizat plasarea drogurilor în aproape cinci mii de ascunzișuri, în cantități care variau între un gram și 200 de grame.

Reținerea celor patru suspecți a avut loc cu sprijinul ofițerilor de la BPDS „Fulger.” Joi, procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut în instanța de judecată aplicarea arestului preventiv în privința lor pentru 30 de zile.