Ministerul Economiei a propus autorităţilor Federaţiei Ruse ca experţii ce urmează să definitiveze proiectul comun al Foii de parcurs în care vor fi stabilite toate elementele-cheie de cooperare comercial-economică dintre cele două state să se întrunească la sfârşitul lunii iulie, la Moscova. Delegaţia Republicii Moldova va fi condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, transmite IPN.
Decizia de formare a grupelor de experţi pentru elaborarea Foii comune de parcurs a fost luată în cadrul şedinţei extinse a co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, Octavian Calmâc şi Dmitrii Rogozin, care a avut loc în perioada 5-6 iulie la Chişinău.
Conform înţelegerilor prealabile, documentul final urmează a fi discutat şi semnat în cadrul unei întrevederi a co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică. Documentul va fi unul bilateral şi va stabili relaţiile de cooperare comercial-economică dintre două părţi, în diferite domenii, inclusiv energetic, agro-alimentar, transporturi, industrie etc.