Continuă numirea viceminiştrilor
https://www.ipn.md/ro/continua-numirea-viceministrilor-7965_979124.html
Guvernul a continuat astăzi, 25 noiembrie, numirea în funcţii a viceminiştrilor şi altor oficiali, transmite Info-Prim Neo.
Astfel, Guvernul l-a numit pe Gheorghe Susarenco în funcţia de viceministru al justiţiei. Susarenco este o personalitate binecunoscută, a fost judecător la Curtea Constituţională, deputat în parlament, are o bogată experinţă în domeniul.
Prin alte decizii de Guvern, au fost numiţi trei viceminştri ai agriculturii şi industriei alimentare: Vasile Bulmacov, expert în proiectul japonez 2 KR, fost ministru al agriculturii; Ştefan Chitoroagă, conducător de gospodărie ţărănească în raionul Ungheni, şef al subdiviziunii teritoriale Ungheni a Federaţiei Naţionale a Fermierilor; şi Gheorghe Arpentiev, preşedinte al Uniunii Oenologilor din Moldova.
Eduard Bănăruc a fost numit în calitate de viceministru de stat.
Guvernul i-a eliberat din funcţii, „în baza cererilor depuse”, pe Viorel Dandara, viceministru al finanţelor, şi pe viceminştrii agriculturii şi insustriei alimentare Ion Perju şi Anatol Spivacenco.
Tot în şedinţa de miercuri, executivul a reconfirmat în funcţii pe rectorul UTM Ion Bostan, rectorul USM Gheorghe Ciocanu, şi rectorul Universităţii Pedagogice din Tiraspol Laurenţiu Calmuţchi.
Ultima decizie la compartimentul cadre operată astăzi l-a vizat pe viceministrul sănătăţii Mihai Magdei, care a fost numit concomitent în funcţia de medic sanitar principal.