logo

Continuă campania de colectări de fonduri „Tu faci viitorul”


https://www.ipn.md/ro/continua-campania-de-colectari-de-fonduri-tu-faci-viitorul-7967_976464.html

Continuă campania de colectări de fonduri “Tu faci viitorul” pentru reorganizarea gimnaziului internat din Cahul într-un complex de servicii sociale. Astfel, în ultimele cinci luni în boxele amplasate în mai multe reţele de magazine din republică s-au colectat 110 mii lei. Campania a fost lansată de EveryChild, filiala din Moldova, la sfârşitul anului trecut, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al organizaţiei. Potrivit sursei citate, proiectul “Reorganizarea internatului din Cahul” a fost lansat în vara anului 2007 şi are ca obiectiv transformarea instituţiei într-un complex de servicii sociale bazate pe creşterea copilului într-un mediu cât mai aproape de familie şi comunitate. Astfel, se încearcă construirea unui centru de plasament temporar din şase module familiale în care vor fi plasaţi copii până la vârsta de 16 ani, orfani sau rămaşi temporar fără îngrijire părintească, şi opt apartamente sociale pentru copiii orfani absolvenţi ai internatului. „Din fondurile acumulate de EveryChild din partea donatorilor externi, blocul de studii a fost transformat în centru de plasament, care va fi deschis oficial în septembrie curent. În prima etapă a campaniei de colectari de fonduri “Tu faci viitorul” au fost colectati 120 mii lei, bani care au fost utilizaţi pentru echiparea şi amenajarea centrului respectiv (mobilă şi aparate electrocasnice)”, se mai spune în comunicat. EveryChild Moldova consideră că proiectul este un model de reorganizare a instituţiei rezidenţiale care poate fi replicat la nivel naţional. În premieră pe ţară, s-a reuşit separarea în cadrul unei instituţii rezidenţiale a procesului educaţional de cel social. Începând cu 1 septembrie 2007, toţi copiii plasaţi în internat merg la şcolile din comunitate. La 1 iulie curent la Cahul au demarat lucrările de construcţie a apartamentelor sociale.